Orădenii pot dona cărţi pentru o bibliotecă rurală, în comuna Ţeţchea
0Începând de astăzi, în cadrul campaniei „O carte pentru fiecare", orădenii pot da cărţi pentru o bibliotecă care se va înfiinţa în comuna bihoreană Ţeţchea. Iniţiatorul proiectului este orădeanul Horea Vuşcan, care vrea ca locuitorii din zonele rurale ale judeţului Bihor să aibă acces la cultură.
„Vreau să strâng cărţi de la populaţie pentru a le da celor care nu au acces la literatura din diverse motive. Consider că orice poate da o carte. Mulţi cumpără un volum, îl citesc, şi apoi îl ţin în bibliotecă, fără a-l mai folosi vreodată. E bine să dai şi altcuiva ceva de care tu ai avut parte", spune Horea Vuşcan. Orădenii pot dona oricâte cărţi doresc, indiferent de starea fizică în care acestea se află. Volumele se colectează în 14 cafenele din zona centrală a oraşului, până la data 20 septembrie. Cărţile donate vor ajunge în comuna bihoreană Ţeţchea, unde în curând se va face o bibliotecă. „Locuitorii comunei nu au o bibliotecă, tocmai de aceea au atâta nevoie de aceste cărţi. Pe viitor, astfel de campanii vor avea loc şi în alte localităţi din Bihor. Eu am făcut prima donaţie, de 100 de cărţi, din biblioteca proprie", a precizat Vuşcan.
Orădeanul se aşteaptă ca 400 de cărţi să fie strânse în cadrul campaniei „O carte pentru fiecare".