Orădenii au donat aproximativ 10.000 de euro, pentru a ajuta victimele din Haiti

0
Publicat:
Ultima actualizare:
-
-

Asociația Caritas Eparhial Oradea a organizat o colectă specială, în semn de solidaritate cu oamenii afectaţi de cutremurul din Haiti, contribuind la programele de ajutorare şi reabilitare derulate prin reţeaua internațională Caritas. În ciuda crizei, orădenii au donat aproape 10.000 de euro, pentru suferinzii de la mii de kilometri distanță.

Potrivit informațiilor primite de la Olimpiu Todorean, președintele Asociației Caritas Eparhial Oradea, colecta de la Oradea s-a realizat la îndemnul PSS Virgil Bercea, în bisericile greco-catolice din Eparhia de Oradea. pe plan națională, Confederaţia Caritas România, a strâns până în prezent circa 225.000 euro, cea mai mare sumă strânsă vreodată într-o astfel de colectă.

Peste un milion de persoane fără adăpost

Cutremurul din data de 12 ianuarie 2010 a ucis peste 215.000  de oameni, iar peste un milion de persoane au rămas fără adăpost. Caritas Haiti, sprijinit de organizaţiile Caritas din lumea întreagă cu finanţări, ajutoare dar şi specialişti, lucrează din primele ore de după cutremur pentru populaţia afectată. Până în prezent peste 600.000 de oameni au primit pachete alimentare de la Caritas iar peste 12.000 de persoane au beneficiat de servicii medicale în centrele de sănătate organizate de Caritas.

Vin furtunile

Numai în capitala Port-au-Prince, 550.000 de oameni trăiesc în tabere improvizate în adăposturi construite din câteva scânduri, folii din plastic şi cearceafuri. Ei au urgent nevoie de corturi sau alte adăposturi mai rezistente pentru a face faţă sezonului de ploi şi furtuni tropicale care începe la sfârşitul lunii martie. Caritas a distribuit deja câteva mii de corturi şi alte materiale pentru adăposturi.

Au dat din puținul lor

„Între timp specialiştii Caritas au început să planifice şi primele programe de reabilitare şi de reconstrucţie, care vor cuprinde nu numai construirea de case pentru familiile sinistrate, dar şi programe care vor contribui la asigurarea surselor de subsistenţă pentru familiile afectate, precum reconstrucţia şcolilor și centrelor sociale", spune Olimpiu Todorean. „Deşi centralizarea datelor nu s-a terminat încă, suma adunată până acum ne arată că solidaritatea oamenilor este imensă. Mai ales în această perioadă, când din cauza crizei economice familiile duc o viaţă tot mai grea iar numărul şomerilor este în creştere, colecta Caritas arată că la nevoie putem să ne unim în sprijinul semenilor noştri care trăiesc la mii de kilometri distanţă", crede președintele Asociației Caritas Eparhial Oradea.

Oradea



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite