Orădeanul împușcat era cunoscut ca țepar: a rămas dator inclusiv firmei unde avea sediul

0
Publicat:
Ultima actualizare:
La sediul firmei lui Nemes Attila au venit în nenumărate rânduri oameni cărora le datora bani
La sediul firmei lui Nemes Attila au venit în nenumărate rânduri oameni cărora le datora bani

La adresa la care este trecut sediul firmei Ferati Lemn, la care era asociat și administrator Nemes Attila, orădeanul împușcat ieri, este de fapt o firmă care închiriază depozite pentru diverse societăți comerciale. Gestionarul Comat SA susține că de mai bine de 10 ani firma Ferati Lemn nu mai are depozit și nici birouri la acea adresă.

Pe strada Peței nr.2 se află birouri și depozite ale mai multor firme orădene. Dar, de mai bine de 10 ani firma lui Nemes Attila, orădeanul mort ieri după ce a fost împușcat mortal de un iltaian cu care făcea afaceri, nu mai are niciun activ la adresa respectivă. Orădeanul de 35 de ani era administrator și asociat al unei firme specializată pe rindeluirea și tăierea lemnului. 

„Îl știam pe Nemes Attila. Prin anul 2000 avea închiriat un birou și un platou pe care depozita bușteni aduși de peste tot din țară. Era tot timpul căutat de clienți cărora le datora bani", spune Gheorghe Sava, gestionar al firmei Comat SA, cea care i-a închiriat lui Nemes sediul pentru firmă.

Clienți nemulțumiți

După spusele celor care au avut de a face cu bărbatul de 35 de ani se pare că acesta și în trecut, pe când firma sa își desfășura activitatea pe strada Peței nr.2, era căutat de oameni cărora nu le plătise marfa. „Veneau oameni de la firme de peste tot din țară, dar mai ales din Moldova, ca să-i ceară bani lui Nemes pentru marfa pe care i-au livrat-o.

O vreme chiar s-a făcut nevăzut, în urmă cu mai bine de 10 ani, ca să scape de ei", își amintește portarul Comat SA. În plus, oamenii spun că firma Ferati Lemn încă datorează 3.600 către Comat SA, de mai bine de 10 ani, banii de pe chiria biroului și depozitului. „Nici pe cei trei angajați pe care îi avea atunci nu-i prea plătea, băieții se plângeau într-una. Dar în schimb primea camioane întregi de bușteni, pe care le depozita pe platoul închiriat”, mai spune Gherorghe Sava.

Orădeanul Nemes Attila a fost împușcat marți, în jurul orei 8.30 în fața blocului în care locuia. Italianul Zappa Aldizio, patronul unei firmei cu care orădeanul făcea afaceri l-a împușcat în cap și în piept, după ce Nemes ar fi cumpărat mai mulți metri cubi de cherestea de la firma din Arad a  acestuia, după ce românul nu a plătit marfa.

Oradea



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite