Oradea face concurență ștrandurilor din Ungaria și din Felix, cu un complex termal

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Primăria Oradea vrea să atragă turiștii care aleg să plece în vacanță la ștrandurile din Ungaria sau în Băile Felix, cu ajutorul unui complex termal modern. Proiectul se va realiza cu bani europeni, nerambursabili și valoarea lui se ridică la circa 7 milioane de euro.

Reprezentanții municipalității au anunțat că se lucrează la proiectul tehnic al Complexului Wellness Termal Nymphaea. "În urma acestui proiect, municipiul Oradea urmează să primească o asistenţă financiară nerambursabilă de 6.980.129 Euro. În urma finalizării procesului de evaluare tehnică şi financiară, proiectul a fost declarat acceptat şi va trece în etapa precontractuală de verificare a Proiectului Tehnic. La această dată, proiectul tehnic este în elaborare, urmând să fie depus spre verificare în data de 24 septembrie", se arată într-un comunicat al Primăriei Oradea.

Zonă de agrement pentru toate vârstele

Proiectul va avea bazine de înot, bazine cu jacuzi, tobogane, spa, sală de fitness, bazin cu valuri, terenuri de sport. Complexul va fi realizat în zona actualului ștrand municipal și va cuprinde și Bazinul Olimpic. Astfel, în cadrul complezului va exista o zonă multifuncțională cu bazine acoperite, care cuprinde spa, fitness, zonă de bowling, vestiare şi birouri. Zona bazinelor acoperite va avea , zona Family şi Copii, zona Relax  și zona Aventura, cu 10 aqua tobogane. Complexul comercial va avea magazine și restaurante. Complexul de bazine exterioare este format din bazin cu valuri, alte două bazine și unul de înot, bazin pentru copii și bazin de sărituri. Complexul va avea trei intrări, una pentru cei care vor să ajungă la bazinul olimpic, a doua pentru bazinul acoperit unde se vor practica antrenamente și cursuri de înot și a treia intrare va fi pentru zona de agrement.

Terenuri de sport și perete pentru cățărat

Turiștii vor avea la dispoziție zone de plajă cu iarbă, nisip, pietriș și rocă și lemn, zone cu pavilioane pentru şah, table şi rummy, locuri de joacă pentru copii, teren de bashet cu nocturnă, terne de volei pe nisip, alveoli pentru tenis de masă, zonă de cățărat unde va fi amenajată și o cascadă care se va varsă într-un pârâu artificial.

Oradea



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite