Opt migranți au fost reținuți la frontieră în timp ce încercau să treacă ilegal în Ungaria

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Imagine de arhivă
Imagine de arhivă

Opt persoane, șapte cetățeni srilankezi și un german, au fost reținuți la frontieră de oamenii legii, în timp ce încercau să treacă ilegal în Ungaria.Cei opt se aflau într-un microbuz înmatriculat în Germania.

"Ca urmare a faptului că cei în cauză nu își justificau prezența în zonă la acea oră, iar patru dintre pasageri nu aveau documente de identitate, persoanele în cauză au fost conduse la sediul sectorului Poliției de Frontieră, pentru verificări", a declarat comisarul șef Dan Lazăr, purtătorul de cuvânt al Inspectoratului Județean al Poliției de Frontieră Bihor.

În urma verificărilor, polițiștii de frontieră au stabilit că șoferul microbului este cetățeanul german Edberg T., în vărstă de 22 ani, iar cei șapte pasageri sunt cetăţeni din Sri Lanka, cu vârste cuprinse între 26 și 37 ani. "La cercetări, bărbatii au declarat că intenţionau să treacă ilegal în Ungaria pentru a ajunge în Italia și Germania, la muncă. Migranții urmau să fie debarcați din microbuz în apropierea frontierei, treceau ilegal în țara vecină, iar ulterior erau preluați de pe teritoriul ungar de șoferul german, cu mașina, dupa ce acesta efectua în mod legal formalitățile de ieșire din România", a adăugat Dan Lazăr. Cei opt sunt cercetați pentru trafic de migranţi, respectiv  tentativă de trecere ilegală a frontierei de stat si trecere ilegală a frontierei în formă continuată.

Oradea



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite