Oradea: Operaţie de prostată în direct

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Oradea: Operaţie de prostată în direct
Oradea: Operaţie de prostată în direct

Cinci pacienţi sunt pregătiţi pentru intervenţii speciale în cadrul „Săptămânii Urologiei”. 120 de medici de familie, rezidenţi şi urologi participă de azi până sâmbătă la simpozionul „Săptămâna urologiei”.

În cele trei zile, medicii vor asista la operaţii demonstrative, efectuate de doctorul Gheorghe Bumbu, iar după-amiaza vor discuta fiecare caz în parte şi vor asista la cursuri şi prezentări ştiinţifice.
„La acest simpozion se aduc la zi noutăţile din urologie, punându-i la curent pe colegii din ţară cu fenomenul european”, a spus doctorul Florin Bodog, şeful Spitalului Judeţean. În cadrul seminariilor vor fi abordate patologiile urologice cele mai frecvente: adenomul prostatei, cancerul de prostată, prostatitele, incontinenţa urinară la bărbaţi şi disfuncţia erectilă.

Prima zi, prima operaţie
Simpozionul s-a deschis cu o prostaectomie la un bărbat de 55 de ani. „A fost o operaţie foarte mare şi pretenţioasă”, a declarat doctorul Bumbu la ieşirea din operaţie. În fiecare zi au loc câte două operaţii demostrative, pacienţii fiind pregătiţi.
Acesta spune că incidenţa bolilor nefrologice şi urologice a crescut în ultimii ani. „Din fericire, faţă de acum 15 ani, descoperim cazurile mai devreme. Dacă este depistat în fază incipientă, cancerul de prostată poate fi tratat şi chiar vindecat”, a precizat doctorul orădean.

Recomandări pentru bărbaţii de peste 50 de ani
El le recomandă tuturor bărbaţilor trecuţi de 50 de ani să-şi facă analizele PSA pentru identificare din timp a acestei maladii, care ucide anual circa 250.000 de europeni. „Sper ca analiza aceasta să nu creeze o fobie a PSA. Nu toţi pacienţii care au PSA ridicat au neaparat cancer de prostată, aşa cum nu toţi cei cu valori reduse sunt scutiţi de această afecţiune”, a precizat doctorul Gheorghe Bumbu.


250.000 de europeni mor anual din cauza cancerului de prostată

Oradea



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite