Norul de cenușă a pus autoritățile pe jar, dar i-a lăsat reci pe amatorii de grătare

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Norul de cenușă vulcanică din Islanda a pus pe jar autoritățile de mediu din Bihor, sâmbătă dimineață. Deși oficial a fost zi liberă, de weekend, au fost mobilizați pe teren patru angajați de la serviciul de monitoring al Agenției pentru Protecția Mediului (APM) Bihor. Bihorenii nu s-au speriat de posibilele efecte negative ale norului și au profitat de vremea bună, ieșind la iarbă verde. 

La stațiile manuale de monitorizare a calității aerului s-au prelevat probe din două în două ore, comparativ cu o dată pe zi, cum se face în situațiile obișnuite. Celelalte trei stații, automate, au monitorizat calitatea aerului, ca de obicei, din oră în oră. „Am avut de făcut nenumărate raportări. Ultima monitorizare a fost programată pentru orele 18.00. Toată lumea a fost în priză", a spus Daniela Bocioc, consilier în cadrul serviciului monitoring, din cadrul Agenției pentru Protecția Mediului (APM) Bihor.

Temerile s-au risipit însă pe parcursul zilei, ca norii după ploaie. Potrivit Adrianei Calapod, șef serviciu monitoring la APM Bihor, nu s-au constatat depășiri ale concentrațiilor maxime admise, nicăieri pe teritoriul Bihorului. „Nu există motive de îngrijorare, pe termen scurt. Efectele de poluare ale norului de cenușă sunt pe termen lung ", a spus Adriana Calapod.

Nu a afectat norii de ploaie

Gavrilă Ghilea, prefectul de Bihor, a ținut să precizeze că oricare capriciu al vremii - norii, vânturile sau ploile, nu reprezintă un pericol pentru bihoreni, pe fondul norului de cenușă vulcanică. „Am avut noroc. Norii de ploaie de deasupra Bihorului s-au format înainte de intrarea norului pe spațiul aerian bihorean", a explicat prefectul.

La grătar

Bihorenii nu s-au arătat speriați de vestea că norul de cenușă vulcanică a trecut pe deasupra județului, în noaptea de vineri spre sâmbătă. „Norul a trecut repede, pe parcursul nopții, la o altitudine de 8.000 de metri. Nimeni nu l-a văzut, de ce ne-am teme", a spus Gabi Burllău, un orădean care sâmbătă și-a scos prietenii la grătar, în curtea casei sale de pe deal.

Aeroport închis

Spaţiul aerian orădean a fost a fost închis vineri seară, după miezul nopții.„Până duminică la orele 22.00, pe aeroport nu este programată nicio altă cursă, deci nu putem vorbi despre zboruri anulate din cauza norului de cenușă. Singurele afectate ar fi charterele care ar dori să aterizeze astăzi, pe aeroportul din Oradea", a explicat sâmbătă Gheorghe Pasc, directorul general al Aeroportului din Oradea.

Oradea



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite