Nerespectarea condițiilor de drum și a legislației i-a adus în spital

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Două accidente rutiere, produse pe șoselele din Bihor, i-au adus pe doi conducători în spital datorită rănilor suferite din cauza exceselor drumurile naționale.

Ieri la amiazi în jurul orei 13.15, pe D.N.76, pe raza localităţii Pocola, I.N., de 58 de ani, în timp ce conducea un autoturism înmatriculat în Municipiul Bucureşti, nu a adaptat viteza  de deplasare la condiţiile de drum.

Astfel, într-o curbă la stânga a trecut pe contrasens şi a intrat în coliziune cu un autotractor cu remorcă, condus regulamentar din sens opus de C.M.L., de 43 de ani, din comuna Bratca.

În urma accidentului rutier, I.N., conducătorul primului vehicul, a suferit leziuni pentru îngrijirea cărora a fost internat în spital.

Două ore mai târziu, în localitatea bihoreană Oşorhei, N.F.A., de 42 de ani, din Municipiul Oradea, în timp ce conducea un autoturism înmatriculat în judeţul Bihor, a accidentat uşor un pieton.

În momentul acroşajului, victima, un minor localnic de 13 ani, se angajase în traversarea părţii carosabile prin loc nemarcat, în fugă şi fără se asigure.

Victima a fost internată în spital pentru îngrijiri medicale.

Oradea



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite