A ignorat trei indicatoare, a fost lovit de tren și a scăpat cu leziuni minore

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Un orădean în vârstă de 29 de ani se poate considera norocos, având în vedere că nu a oprit la trecerea de calea ferată, a fost lovit de tren, iar salvatorii de la SMURD au trebuit să ajungă la el pe rute ocolitoare, din cauza unui TIR răsturnat, pe același drum.

Șoferul unei autoutilitare nu a oprit astăzi la trecerea de cale ferată și a fost izbit de un tren. Intervenția echipajelor de salvare a fost îngreunată din cauza unui alt accident, mai exact a unui TIR care se răsturnase din cauza zăpezii, tot pe drumul Santăului, din Oradea.

 Trei indicatoare

Potrivit informațiilor primite de la Alina Dinu, purtător de cuvânt la Inspectoratul de Poliție al Județului Bihor, șoferul nu a respectat trei indicatoare rutiere care erau montate în apropierea trecerii la nivel de cale ferată: indicatorul Oprire, Crucea Sfântului Andrei şi un indicator de atenţionare „Atenţie la tren". Tânărul nu va plăti scump pentru neatenția sa, având în vedere că a suferit leziuni minore, la nivelul capului.

Oradea



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite