NEPĂSARE Singura echipă de rugby din Oradea, a fost uitată de autorităţi

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Singura echipă care mai există în oraş, Club Spartan, a renunţat anul trecut la liga a II-a din lipsă de bani. Nici Direcţia Judeţeană pentru Sport şi Tineret şi nici Primăria nu au găsit fonduri pentru finanţarea clubului

Tinerii orădeni pasionaţi de sportul cu balonul oval nu au nicio şansă să practice această disciplină în judeţ. În Oradea ultima echipă de juniori de rugby a activat în urmă cu cinci ani. „Dat fiind faptul că la ora actuală nu avem condiţii optime pentru practicarea acestui sport, nu ştiu ce aş putea să le transmit copiilor orădeni care iubesc rugby-ul şi care sunt interesaţi de practicarea acestui sport. Dacă sunt dispuşi să plece de acasă pot încerca să evolueze la cluburile din Cluj sau Baia Mare", a declarat Ştefan Csornai, antrenorul-jucător al echipei Club Spartan. Lucrurile nu stau bine nici la seniori. Singura echipă care mai practică rugby în Oradea, Club Spartan, şi care a evoluat în liga a II-a din România, s-a retras anul trecut din cauza lipsei sprijinului financiar. „La Oradea, echipa de rugby a avut activitate serioasă în anii '90, dar la ora actuală lipseşte susţinerea financiară, atât la seniori cât şi la juniori", a spus Ştefan Csornai. Câţiva pasionaţi de la Club Spartan se mai antrenează, când şi când, pentru a disputa meciuri amicale pe unde apucă.

Direcţia de Tineret nu există 

„Pentru a putea beneficia de sprijin financiar din partea Direcţiei Judeţene pentru Sport şi Tineret, echipa de rugby trebuie să depună o solicitare şi în funcţie de bugetul disponibil o să încercăm să-i acordăm sprijin", a spus directorul adjunct al Direcţiei Judeţene pentru Sport şi Tineret, Bokor Agota. Acesta a uitat să precizeze că cererile de anii trecuţi ale echipei de rugby Club Spartan au fost refuzate. „Am depus de mai multe ori cerere de finanţare atât la Primărie cât şi la Direcţia Judeţeană de Tineret, dar de fiecare dată ne-au spus că nu au bani. În acest an am renunţat. La ora actuală echipa este finanţată de către o societate de pază", a mai precizat antrenorul echipei.

Echipament de 250 de lei

„Pentru un rugbist este important să ştie să alerge. Abilităţile fizice şi le poate dezvolta pe parcurs. Totodată contează voinţa. Rugby-ul cu toate că este dur, este un sport de echipă care cizelează carecterul sportivului şi în acelaşi timp îl dezvoltă pe plan psihic, nu doar fizic", a afirmat Ştefan Csornai. Echipamentul ajunge să coste aproximativ 250 de lei. Un sportiv are nevoie de ghete care costă 100 de lei, un şort al cărui preţ este de 40 de lei, un tricou rezistent, de 70 de lei, şi o pereche de jambiere care pot fi cumpărate cu 10 lei. În ce priveşte echipamentul de antrenament, aici pretenţiile nu sunt la fel de mari, el putând fi achiziţionat chiar şi la jumătate de preţ.

Oradea



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite