NEMULŢUMIRI Manipularea bagajelor, sămânţă de scandal pe Aeroportul Oradea

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Şeful aerogării, comandantul Gheorghe Pasc, este acuzat că vrea să externalizeze „cu adresă" serviciile de manipulare a bagajelor. Acuzele vin din partea viceliderului Sindicatului Liber „Aeroportul Oradea", Andrei Pop.

Acesta a depus la sediul Consiliul Judeţean (CJ) Bihor o reclamaţie prin care se plângea de faptul că Gheorghe Pasc, comandantul aerogării, vrea să externalizeze un serviciu al aeroportului, după bunul plac. Documentul conţine, totodată, alte zece puncte de nemulţumire vizavi de activitatea comandantului. Reprezentantul organizaţiei sindicale se leagă, înainte de toate, de titulatura de „comandant" a lui Pasc. „Aeroportul Oradea este o regie autonomă cu specific deosebit, de interes local, nu o unitate militară", afirmă Andrei Pop, cu privire la denumirea funcţiei lui Pasc. Însă nemulţumirea principală a sindicalistului este legată de faptul că actuala conducerea a aeroportului doreşte externalizarea mai multor servicii care, în opinia lui Pop, sunt benefice pentru aeroport. „Interpretează după bunul plac Ordonanţa de Urgenţă nr.61, dorind externalizarea unor servicii care aduc profit aeroportului şi menţinerea unora neprofitabile, cu excedent de personal. Pasc minte că măsurile prevăzute de ordonanţă sunt luate de forul tutelar, Consiliul Judeţean, şi nu de către domnia sa", susţine viceliderul de sindicat.

Acuzat că ameninţă angajaţii

Pasc este acuzat că, în dorinţa de externalizare a serviciului de manipulare a bagajelor, urmăreşte cu orice preţ ca angajaţii actuali din cadrul serviciului să treacă, de voie de nevoie, la firmele care se vor ocupa de aşa ceva. „Pentru a-şi atinge scopul de a externaliza serviciul de handling-sol (manipularea bagajelor - n.r), domnul Pasc recurge la ameninţări. A chemat la dânsul angajaţi din acest serviciu şi le-a cerut să completeze cereri de transfer către firmele care vor prelua serviciul, în caz de refuz, li se va înmâna un preaviz de desfacere a contractului de muncă", susţine Andrei Pop. Viceliderul de sindicat spune că Gheorghe Pasc şi-a ales şi „clentela" căreia să încredinţeze serviciul. „O firmă agreată pentru preluarea serviciului este firma Menzies. Ordonanţa de urgenţă prevede că externalizarea serviciilor aeroportuale se face prin licitaţie, nu prin încredinţare directă", se plânge Pop. O altă nemulţumire a viceliderului de sindicat se leagă de faptul că angajaţii aeroportului sunt controlaţi preferenţial dacă au consumat băuturi alcoolice. „O parte din angajaţi, femei şi bărbaţi, sunt obligaţi să facă testul alcoolemiei atât la intrarea, cât şi la ieşirea din serviciu, iar alţii nu", afirmă Andrei Pop.

Mai multe venituri

De cealaltă parte, comandantul Aeroportului Oradea, Gheorghe Pasc, susţine că nu vrea să externalizeze, efectiv, serviciul de manipulare a bagajelor, ci va accepta oferte din partea unor firme de profil, de la care va cere bani. „Nu facem externalizare. Lăsăm firmele autorizate în domeniu să ne oferteze, şi noi le luăm bani de chirie şi cotă parte din veniturile lor. Conform normelor europene, dacă zece firme autorizate handling-sol îşi oferă serviciile, trebuie să le acceptăm pe toate. Nu se va face o selecţie", spune Pasc. Comandantul susţine că acest servicu al aeroportului nu mai este finanţat de CJ, merge pe pierdere, aşa că se caută firme private care să se ocupe de el. „În luna mai, CJ ne-a încredinţat Serviciul de Interes Economic General, ceea ce presupune că acest serviciu nu mai poate fi finanţat din fonduri publice, din banii de la consiliu. Noi nu o putem face din fonduri proprii. Avem un compartiment care se ocupă de aşa ceva, dar, în primele şase luni ale acestui an, a adus o pierdere de peste un miliard de lei vechi. Până acum s-au oferit două firme specializate, Mezies şi Ras", a declarat comandantul. Reprezentanţii celor două firme interesate nu au putut fi contactaţi.

Sindicat contestat

Gheorghe Pasc nu recunoaşte reprezentativitatea Sindicatului Liber „Aeroportul Oradea". „Confrom Legii Dialogului Social, un sindicat reprezentativ, trebuie să reunească jumătate plus unu din angajaţii companiei. Acest sindicat are vreo 14 membri. Actele depuse la CJ sunt nişte tâmpenii", afirmă Pasc, care adugă că nu a ameninţat pe nimeni să semneze contracte cu firmele private. „Nu am dat ultimatum la nimeni. L-am chemat la mine pe şeful Operaţionalului şi i-am explicat despre ce e vorba. Va fi în avantajul lor să lucreze pentru firmele private. Salariile vor fi aceleaşi, dar vor avea bonuri de masă şi asigurare medicală şi de viaţă. Ei sunt nemulţumiţi pentru că s-ar putea ca firmele care vor prelua serviciului nu vor avea avea nevoie de acelaşi număr de angajaţi care lucrează acum la handling-sol", susţine şeful aeroportului. Gheorghe Pasc justifică şi controalele de alcoolemie pe care le efectuează numai la anumiţi angajaţi. „Sunt controlaţi cei care lucrează pe pistă. În sistemul de siguranţă a circulaţiei, nimeni nu are voie să consume alcool. Deja am prins trei angajaţi, dintre care un şofer şi un angajat, care băuseră. Le-am dat avertisment, iar la prima abatere vor pleca. Nu se poate să mergi beat la uzina de electricitate sau la volanul unui microbuz", este de părere Pasc.

2

Firme care se ocupă cu manipularea bagajelor şi-au oferit serviciile aeroportului

 CJ îl contrazice pe comandant

Reprezentanţii CJ Bihor nu sunt de acord cu extrenalizarea serviciilor de manipulare a bagajelor de la Aeroportul Oradea. „Încă nu s-a discutat despre aşa ceva, însă eu nu o să fiu de acord. Acest servciu aduce venituri aeroportului şi, implicit, nouă", spune vicepreşedintele CJ, Dumitru Voloşeniuc. Acesta susţine că insitituţia pe care o reprezintă este cea care ia decizii când vine vorba de Aeroportul Oradea, şi nu reprezentanţii aerogării. „Degeaba vin să facă diferite propuneri, deoarece CJ este orodnator şi hotărăşte ce se întâmplă la aeroport. Are personalitate juridică, dar noi suntem finanţatorul principal, aşa că noi luăm decizii", afirmă Dumitru Voloşeniuc. Cât despre acuzele aduse comandantului Gheorghe Pasc, vicepreşedintele CJ susţine că se vor face verificări, în cazul în care vor şi primi sesizări oficiale despre aşa ceva, din partea celor implicaţi direct. „Dacă există abuzuri, cei în cauză se pot adresa în scris la noi", spune Voloşeniuc.

„Dacă există abuzuri, cei în cauză se pot adresa în scris la noi"

Dumitru Voloşeniuc

Vicrepeşedintele CJ Bihor

Oradea

Top articole

Partenerii noștri


Ultimele știri
Cele mai citite