Mii de dascăli bihoreni au confirmat că vor participa la miting și că vor face grevă
0Profesorii bihoreni nu s-au alăturat, încă, restul colegilor din țară care au intrat pentru câteva ore în grevă, dar se pregătesc să participe la protest. Liderul sindicaliștilor din învățământ, Ioan Țenț, a anunțat astăzi că deja 4.000 de profesori din județ sunt de acord cu greva.
Cel mai probabil, miercurea viitoare, dascălii din Bihor vor merge la miting și tot atunci vor intra în grevă. „Acum elaborăm un chestionar și încă mai primesc confirmări de la profesorii care sunt de acord cu mitingul", spune Ioan Țenț.
Se alătură mitingului
Cu toate că astăzi au fost cuminți și programul orelor de curs nu a fost întrerupt, dascălii vor să se alăture colegilor din restul țării. Până la această oră, potrivit liderului sindical, aproximativ 4.000 de profesori din Bihor au confirmat că vor participa la miting și că vor face grevă, cât timp va fi necesar.