Mii de elevi au trecut pe la Turnul Primăriei sau pe la pomieri, în cadrul programului “Săptămâna Altfel”

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Şcoala Altfel
Şcoala Altfel

În cadrul programului „Şcoala Altfel", derulat în această săptămână de unităţile şcolare, mii de elevi din Oradea, dar şi din alte localităţi ale judeţului s-au înscris să viziteze Turnul Primăriei sau au fost prezenţi la cursurile Şcolii Vieţii de la ISU Crişana.

În ultimele două zile din cadrul prograului "Şcoala Astfel",  450 de elevi de la mai multe şcoli din Oradea au vizitat Turnul Primăriei Oradea. Criticul de artă Ramona Novicov a sta la dispoziţia elevilor, prezentându-le o lecţie de istorie a oraşului Oradea şi a clădirii Primăriei. Totodată, gazdele au împărţit vizitatorilor, pliante color cu istoricul oraşului.

O altă instituţie luată cu asalt de către elevi înaceastă săptămână a fost Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă Crişana. Cei aproape 3400  de preşcolari şi elevi din întreg judeţul, înscrişi la „Şcoala Vieţii", au învăţat să se protejeze şi să-i protejeze pe cei din jur, prin intermediul unui amplu periplu în lumea pompierilor militari, special conceput pentru ei, având ca escale ţinutul sfaturilor preventive, lumea miraculoasă a primului ajutor şi universul serviciilor profesioniste pentru situaţii de urgenţă.

"Săptămâna „Şcoala altfel" s-a încheiat, însă cursurile „Şcolii Vieţii" continuă în unităţile şcolare în cadrul campaniei „Să fim o naţiune pregătită" derulate de Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă „Crişana",  pregătirea elevilor realizându-se prin lecţii deschise, exerciţii de evacuare, precum şi  prezentări şi dezbateri cu privire la cele mai importante aspecte din  domeniul situaţiilor de urgenţă. Toate aceste activităţi vizează crearea şi dezvoltarea unei atitudini preventive în rândul şcolarilor şi însuşirea cunoştinţelor menite să le salveze viaţa şi să-i ocrotească pe cei din jurul lor pe timpul şi după producerea unui eveniment nefericit, responsabilizarea socială devenind astfel o parte componentă a procesului de pregătire a populaţiei în domeniul situaţiilor de urgenţă", a spus lt. Camelia Roşca, purtător de cuvânt al ISU Bihor.

Oradea



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite