Oradea: Mai puține accidente în 2009

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Oradea: Mai puține accidente în 2009
Oradea: Mai puține accidente în 2009

Majoritatea accidentelor rutiere petrecute anul acesta în Bihor au ca principală cauză: indisciplina pietonală.

Potrivit datelor furnizate de Serviciul Poliției Rutiere Bihor, în județ s-au înregistrat, anul acesta, 93 de accidente, cu opt mai puține decât în 2008. În urma acestora, 11 persoane au murit, 13 au fost rănite grav, iar 136 rănite ușor. Bilanțul pe anul 2008 arată 101 accidente soldate cu 24 de morți, 44 de răniți grav și 155 de victime care au suferit răni ușoare. 

Indisciplina pietonală, principala cauză în 2009

Anul trecut, viteza a fost principala cauză generatoare de accidente cu urmări grave. S-au produs 15 evenimente rutiere în urma cărora 2 persoane au murit, 5 au fost grav rănite, iar 16 au suferit răni ușoare. Indisciplina pietonală a stat la baza altor 13 accidente din care au rezultat 3 persoane grav rănite. Altfel stă situația în 2009. Traversarea neregulamentară sau indisciplina pietonilor au dus la producerea a 12 accidente cu urmări deosebit de grave. 3 persoane au murit și 8 au fost rănite ușor. Viteza a fost cauza generatoare a 11 accidente, în urma cărorar 14 persoane au fost rănite. “Pe locul 3 în topul cauzelor generatoare de accidente se situează neacordarea de prioritate pentru vehicule. S-au înregistrat 10 accidente, o persoană grav rănită și 16 rănite ușor. Pe locul 4 se află rularea pe contrasens. S-au înregistrat 10 accidente, în urma cărora o persoană și-a pierdut viața și 14 au fost rănite ușor”, a spus subcomisarul Claudiu Ciuclea din cadrul Serviciului Poliției Rutiere Bihor.

Oradea

Top articole

Partenerii noștri


Ultimele știri
Cele mai citite