Oradea: Magistrații orădeni continuă protestele
0
Niciun reprezentant al Cabinetului Primului Ministru nu a participat la întâlnirea de astăzi cu magistrații.
Programată astăzi, la București, întâlnirea dintre reprezentanții magistraților, Guvernului și Parlamentului nu a adus nicio schimbare la nivelul instanțelor. Deși au specificat că doresc să discute chiar și cu un membru mandatat al cabinetului Boc, magistrații s-au trezit față în față cu un secretar de stat în ministerul justiției, cu care se află în conflict deschis. „Dorim, în continuare, demiterea ministrului Cătălin Predoi deoarece este incapabil să gestioneze criza din justiție”, ne-a declarat Cristian Dănileț, purtătorul de cuvânt al Judecătoriei Oradea.
Politicieni mai înțelegători
Deși nu au semnat pactul care ar rezolva problemele din justiție doar pe termen scurt, reprezentanții celor trei puteri au discutat, astăzi, despre bugetul de 1% din Produsul Intern Brut și încasările din taxa de timbru, care ar putea fi direcționate către instanțe. Joi, de la ora 15.00, reprezentanții celor trei puteri se vor întâlni pentru o nouă rundă de discuții. O eventuală înțelegere ar putea fi parafată mâine. Asta înseamnă că magistrații ar putea renunța la proteste doar de săpătmâna viitoare.