Oradea: Magistraţii bihoreni continuă greva

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Reprezentanţii Tribunalului Bihor s-au reunit în această dimineaţă, pentru a hotărî dacă mâine vor continua sau nu seria protestelor care s-au derulat pe parcursul vacanţei judecătoreşti.

Până la închiderea ediţiei, Adunarea Generală a Judecătorilor din cadrul Tribunalului Bihor a decis că de la 1 septembrie „se vor judeca numai cauzele în materie penală, referitor la măsurile preventive, cele în materie civilă privind plasamentul minorilor şi cele referitoare la suspendarea provizorie a unor executări”, după cum ne-a informat Cristian Monenci, purtător de cuvânt al Tribunalului Bihor.

Activitatea cu publicul, suspendată
De asemenea, va fi suspendată activitatea cu publicul la compartimentele Registratură şi Arhivă, urmând să fie înregistrate numai cererile adresate instanţei prin poştă.
„Activitatea judecătorilor desemnaţi la Registrul Comerţului se va desfăşura într-o singură şedinţă de judecată pe lună”, a mai spus Monenci. Tribunalul a decis şi să refuze în scris desemnarea judecătorilor în cadrul birourilor electorale judeţene, în vederea alegerilor prezidenţiale. Reprezentanţii Judecătoriei Oradea nu şi-au încheiat adunarea generală, până la închiderea ediţiei.

Oradea



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite