Oradea: Magistrații de la Judecătoria Oradea intră de mâine în grevă

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Oradea: Magistrații de la Judecătoria Oradea intră de mâine în grevă
Oradea: Magistrații de la Judecătoria Oradea intră de mâine în grevă

Magistrații din cadrul Judecătoriei Oradea au decis, în Adunarea Generală, cu unanimitate de voturi, cu participarea majorităţii absolute a judecătorilor instanţei, să se ralieze acţiunilor de protest ale judecătorilor din Municipiul Bucureşti, Cluj Napoca, Craiova, Botoşani.

"Astfel judecătorii din cadrul Judecătoriei Oradea au decis să protesteze zilnic între orele 9-11 prin suspendarea şedinţelor de judecată, începând cu data de 10 iulie, pe perioadă nedeterminată, până în momentul în care cei responsabili de sistemul judiciar nu vor veni cu măsuri concrete pentru garantarea unui act de justiţie european", precizează purtătorul de cuvânt al Judectătoriei Oradea, magistratul Ovidiu Galea.Personalul auxiliar de specialitate din cadrul instanţei sprijină protestul magistaţior solidarizându-se cu acesta dar în acelaşi timp participă la propriul protest, zilnic, între orele 12-14, cu suspendarea activităţii  începând cu data de 10 iulie, pe perioadă nedeterminată.

Excepții doar pentru cauzele penale

"În funcţie de reacţia autorităţilor competente Adunarea Generală a Judecătorilor va analiza necesitatea adoptării altor forme de protest", precizează Galea. Şedinţele de judecată se vor încheia la finalul programului legal de lucru, urmând ca acele cauze care nu au putut fi judecate să fie reluate în cursul zilei sau zilelor următoare. "Singurele excepţii ce se vor face vizează cauzele penale cu arestaţi atunci când durata măsurilor preventive ar expira în intervalul orelor de protest", mai spune sursa citată.

Motive

"Ţinând seama de condiţiile grele de muncă de la nivelul acestei instanţe care favorizează în mod obiectiv şi inevitabil săvârşirea nedoritelor erori judiciare şi întârzierea soluţionării cauzelor, observând că hotărârile judecătoreşti nu mai au în România, care se pretinde stat de drept, niciun efect, fiind încălcate, nesocotite în mod iresponsabil de cei în contradictoriu cu care au fost date, debitori care îşi eşalonează singuri, prin acte unilaterale datoriile ce le revin prin lege şi prin hotărâri judecătoreşti date în numele legii, luând act că în România drepturile salariale ale magistraţilor, prevăzute de lege, recunoscute prin hotărâri judecătoreşti, sunt invalidate prin ordine, circulare, acte administrative ce nu s-ar justifica decât în scopul aplicării legii, iar nu contra legem", sunt câteva din motivele invocate de Adunarea Generală a Judecătorilor din cadrul Judecătoriei Oradea ca urmare a participării la acest protest.

Oradea



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite