La Livada de Bihor roșiile cresc și iarna, cu ajutorul apei geotermale

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Din 2006 în localitatea bihoreană, Livada de Bihor se produc roșii și în perioada rece, pe bandă rulantă, cu ajutorul unor pompe cu apă geotermală. Ineditul constă în încălzirea serelor cu ajutorul resursei din pământ.

 „Sursa de energie folosită este apa geotermală, o sursă de energie nepoluantă, aceasta fiind extrasă dintr-un foraj de mare adâncime, peste 3.000 de metri, din apropierea satului Livada de Bihor. Astfel, apa din forajul de mare adâncime ajunge în pompe la 80 de grade, care apoi este adusă la 70 de grade și introdusă în sistem", spune Kelemen Francis, inginer șef, pe probleme de agricultură în cadrul Transgex Oradea. De fapt, în interiorul serei s-a montat un sistem special de ventilaţie prin care se asigură o temperatură uniformă pe toată suprafaţa spaţiului. Astfel toate plantele au acelaşi microclimat, oferind condiţii prielnice pentru o dezvoltare armonioasă, cu efect pozitiv asupra producţiei. Totodată, există și un sistem de bioxid de carbon, care stimulează procesul de fotosinteză şi asigurând plantelor o mai bună dezvoltare. 

Cât priveşte producţia obţinută, randamentul pe hectar este deosebit. „În anul trecut, am obţinut între 350 şi 370 de tone de roşii pe hectar, pe ciclu de producţie, adică o recoltă de trei ori mai mare comparativ cu randamentul din sistemul clasic al serelor. Scopul final este să obţinem minimum 400 de tone de roşii pe hectar, pe an", adaugă inginerul șef.

Oradea



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite