Liderii religioși și ecologiștii încearcă să rezolve problemele de mediu

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Academia Civică Bihor organizează împreună cu Clubul Kiwanis Oradea şi Zona Metropolitană Oradea un simpozion naţional despre ecologie şi religie care se va desfăşura în 11 şi 12 martie la Hotelul Continental Forum şi la Centrul Don Orione din Oradea.

"Simpozionul reuneşte reprezentanţi ai societăţii civile şi ai diferitelor religii şi confesiuni din România, în încercarea de a găsi căi de colaborare şi de acţiune pentru formarea unei atitudini mai responsabile faţă de natură.  Degradarea accelerată a mediului, cu efecte dramatice asupra biodiversităţii şi condiţiilor de viaţă pentru oameni, este cauzată de stilul de viaţă consumist, preponderent materialist, în contradicţie cu preceptele tuturor religiilor. De aceea, religia are un rol esenţial în educarea oamenilor în spiritul respectului pentru Creaţie", spune Orlando Balaș, director de programe al Academiei Civice Bihor.

Conducători şi reprezentanţi ai cultelor din România vor prezenta modul în care este văzută problema responsabilităţii faţă de natură de către religia, respectiv confesiunea lor. Printre vorbitori se numără PS Virgil Bercea, episcop greco-catolic, PS Böcskei László, episcop romano-catolic, preoţii Mátyás Attila (biserica luterană), Laurenţiu Lazăr (biserica ortodoxă), Farkas Zsolt (biserica reformată), rabinul Abraham Ehrenfeld şi dr. Mohamed Osman, preşedintele Asociaţiei Culturale Islamice din Bihor.

Povestea celui mai ecologist călugăr

Pastorul baptist Daniel Tanc va dezbate tema relaţiei dintre ecologie şi religie, pe care a tratat-o şi în lucrarea sa de doctorat. Călugărul franciscan Mihai Vătămănelul va prezenta modelul de viaţă al Sfântului Francisc de Assisi, considerat de mulţi ca fiind primul ecologist. Călugărul orionin Mihai Fechetă va vorbi despre educaţia concretă pro-natura pe care o dă tinerilor de la clubul de cercetaşi pe care îl îndrumă.

De asemenea, simpozionul omagiază activitatea pro-natura a biologului Anna Marossy, membră a Comisiei Monumentelor Naturii a Academiei Române şi a Consiliului Economic şi Social al ONU de la Geneva, care împlineşte în 12 martie 80 de ani.

Oradea



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite