Licitaţie pentru controversata parcare supraetajată din zona Tribunalului

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Astăzi a fost publicat pe SEAP anunţul de participare la achiziţia publică directă, prin licitaţie deschisă, a contractului „Proiectare şi execuţie complex multifuncţional cu parcare supraetajată, zona Tribunalului Oradea".

Cei interesaţi de participarea la licitaţia care va avea loc miercuri, 13 iulie 2011, la sediul Regiei Autonome de Pieţe, Agrement şi Salubritate (RAPAS) Oradea, pot accesa în SEAP, la secţiunea „Documentaţie şi Clarificări", documentaţia de atribuire. „Termenul limită pentru depunerea ofertelor este 13.07.2011, ora 10:00, la sediul RAPAS, iar deschiderea ofertelor se va face la ora 12:30 în aceeaşi zi", a transmis biroul de presă al Primăriei Oradea.

28 milioane de lei

Regia Autonomă de Pieţe, Agrement şi Salubritate RAPAS Oradea intenţionează să achiziţioneze, prin procedura de licitaţie deschisă, serviciul şi lucrarea „Proiectare şi execuţie complex multifuncţional cu parcare supraetajată, în zona tribunalului, Oradea". Durata de elaborare a proiectului tehnic va fi de maximum 30 de zile de la data semnării contractului, iar durata de execuţie a lucrărilor de construcţie va fi de maximum 18 luni de la data emiterii ordinului de începere al lucrărilor. „Durata de decontare este de cinci ani de la data asumată pentru finalizarea execuţiei lucrărilor", a spus Mirela Macra, consilier în cadrul biroului de presă al Primăriei Oradea. Valoarea achiziţiei este de peste 28 de milioane de lei, iar ofertele care nu se vor încadra în această valoare estimată vor fi declarate inacceptabile.  

Proteste

Proiectul a stârnit nemulţumirea proprietarilor din zonă, care se tem că vor fi poluaţi, comparând parcarea cu o imensă „cameră de gazare". „Credem că anumiţi  indivizi sunt mânaţi de mari interese obscure, neinteresându-i suferinţa  şi disconfortul nostru de fiecare zi şi noapte, ci doar profiturile lor cât mai mari, ce le-au întunecat  minţile când  au gândit  o  astfel de  parcare  într-o  zonă în care  atmosfera este sufocată de clădiri de beton, de  mult  praf, de terase zgomotoase şi alarme", a spus Balaci Pascu, reprezentantul asociaţiilor de proprietari numerele 23, 25 şi 27, de pe strada Republicii.

Oradea



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite