Liceul Lorantffy Zsuzsanna, îmbrăcat în haine noi

0
Publicat:
Ultima actualizare:
A sunat clopoţelul şi la Lorantffy Zsuzsanna
A sunat clopoţelul şi la Lorantffy Zsuzsanna

Ziua de 17 septembrie este o zi specială pentru profesorii şi elevii Liceului Teologic Reformat Lorantffy Zsuzsanna, datorită faptului că astăzi, odată cu începerea noului an şcolar, municipalitatea a predat clădirea renovată conducerii şcolii.

Contractul de finanţare pentru reabilitarea şi modernizarea liceului a fost semnat în urmă cu mai bine de doi ani, iar în urma finanţării REGIO, începând cu acest an şcolar, elevii vor resimţi toate beneficiile unei şcoli cu standarde de infrastructură, igienă şi dotări la nivel european.

La predare a fost prezent primarul Ilie Bolojan, reprezentanţi ai municipalităţii, Rozalia Biro, membru în Comisia Învăţământ şi Cultură, Tolnay Istvan din partea episcopiei Reformate de pe Lângă Piatra Craiului, directorul liceului Zsuzsanna Szabo precum şi profesori şi elevi din liceu.

"Sunt onorat să fiu azi aici, pe de o parte fiindcă avem încă o unitate şcolară reabilitată în Oradea, pe de altă parte şi cu ocazia începerii noului an şcolar. Faptul că s-a realizat reabilitarea acestei clădiri presupune ridicarea calităţii instituţiei, iar elevii care studiază aici pot beneficia de standarde înalte la nivelul educaţional. Mulţumesc tutoror celor care au iniţiat şi s-au implicat în realizarea acestui proiect, iar conducerii şcolii pentru răbdare şi colaborarea acordată", a declarat Ilie Bolojan.

Demarate în 2010, lucrările au constat în reabilitarea, modernizarea şi dotarea a aproape 4.700 mp şi au fost executate de firma Abed Nego în decursul a 28 de luni.

Oradea



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite