Oradea: Portret/ Kiss Sandor: "Fără principii te rătăcești"

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Oradea: Portret/ Kiss Sandor: "Fără principii te rătăcești"
Oradea: Portret/ Kiss Sandor: "Fără principii te rătăcești"

În calitate de biciclist, președinte al asociației Pro Bikers Bihor, dar și de proprietar de magazin de outdoor, Kiss Sandor luptă pentru orădenii amatori de mișcare.

La 36 de ani, Kiss Sandor se declară dependent de adrenalină. A reușit să-și transforme pasiunea pentru ciclism și munte într-o afacere de succes, deschizând un magazin de biciclete, schiuri și accesorii. Totul a început când era copil și visa la o bicicletă numai a lui, pe care să nu trebuiască să o impartă cu sora sau cu ceilalți membri ai familiei. “În clasa a opta am primit prima bicicletă, dar era a întregii familii. Abia la 20 de ani am reușit să-mi cumpăr o bicicletă personală”, spune Sandor, melancolic. “În tinerețe am practicat ciclismul. Este cel mai comod sport. Poți să mergi încet sau repede, după nevoie, beneficiind în același timp de confort”, spune Sandor, convins că, dacă Oradea ar avea piste de ciclism, numărul bicicliștilor ar fi mult mai mare. În calitate de președinte al Asociației Pro Bikers Bihor, pe care a înființat-o în 2007, Sandor a strâns peste patru mii de semnături pentru a stimula autoritățile să pună la punct piste de ciclism, pentru locuitorii orașului. “Noi, bicicliștii,reprezentăm o categorie marginalizată. Nu suntem respectați nici de pietoni, nici de șoferii auto”, spune președintele Pro Bikers Bihor.

Îi învață pe orădeni să caute calitatea

Pasionat de munte și de drumeții, Sandor își amintește de vremurile când echipamentele de campare erau foarte voluminoase, de 10 – 11 kilograme. “Astăzi, un astfel de echipament nu cântărește mai mult de două – trei kilograme”, spune excursionistul. În perioada acelor drumeții, fiind student în Ungaria, a început să aducă în țară piese pentru biciclete, pentru diverse cunoștințe. În 2004, activitățile sale au luat o formă organizată, prin deschiderea magazinului Free Style Sport, de pe strada Roman Ciorogariu. “Atunci exista un gol în acest domeniu, pe piața locală. Comparativ cu alte orașe, suntem cu zece ani în urmă, în materie de magazine de outdoor, de petrecere a timpului în aer liber”, crede Sandor. Potrivit acestuia în Bihor nu există o cultură în acest sens iar pretenția de a cumpăra un produs de calitate este practic inexistentă. “Din zece clienți numai unul întreabă de caracteristicile produsului, ceilalți se uită doar la preț. Fiidcă e vorba de materiale tehnologizate, cele mai bune sunt și cele mai scumpe”, recunoaște Sandor. Potrivit acestuia, atunci când vine vorba de cumpărarea unui cort orădenii întreabă numai de dimensiune și de preț, fără să-i intereseze dacă acesta rezistă sau nu la diverse temperaturi sau condiții meteorologice.

Întrebări și răspunsuri
Câți membri are asociația Pro Bikers?
Avem aproximativ 50 de membri activi.
Care au fost evenimentele organizate, în ultima perioadă?
În toamna lui 2008 am organizat o manifestare denumită Critical Mass. Ne-am adunat circa 350 de bicicliști, pentru a sensibiliza opinia publică referitor la faptul că suntem mulți, deși suntem ignorați. La 1 august am organizat Trial Jam 2009, unde s-au strâns concurenți din toată țara, dar și din Ungaria.
Ce credeți că este mai important, în viață?
Să ai principii. Altfel te rătăcești.  Eu mi-am propus să fiu mereu sincer și tolerant.

Profil:
Născut: 14 februarie 1973, Marghita
Studii: Facultatea de Energetică, Oradea
Facultatea de Inginerie Managerială, Debrețin
Profesie: inginer, președinte la Asociația Pro Bikers Bihor
Familie: căsătorit, doi copii

Ce-i place:
Kiss Sandor este pasionat de tot ceea ce înseamnă activitate în aer liber, de la pescuit  și excursii, la schi și  ciclism. “Îmi plac filmele care te pun pe gânduri, filosofice, cu un subiect real”, spune Sandor, menționând că apreciază în mod deosebit cinematografia franceză.
Ce nu-i place
Atât ca om de afaceri, cât și ca părinte sau reprezentant al societății civile, Sandor nu suportă situațiile în care se simte neputincios, când nu poate să intervină pentru a remedia o stare de fapt. La orașul Oradea nu-i  place că a devenit foarte aglomerat și că nu are, deocamdată, suficiente spații verzi.


 


 

Oradea



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite