Oradea renaşte după reţeta marilor oraşe ale continentului, cu finanțare europeană

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Cetatea Oradea este in curs de reabilitare printr-un proiect de 8 milioane de euro, finanțat de UE
Cetatea Oradea este in curs de reabilitare printr-un proiect de 8 milioane de euro, finanțat de UE

Reabilitarea Cetăţii Oradea şi transformarea Pieţei Unirii reprezintă urmările colaborării dintre reprezentanții Primăriei Oradea şi specialişti din alte oraşe istorice din Sud-Estul Europei. Aceștia sunt la a cincea întâlnire, cu scopul de a găsi cele mai bune metode de a transforma Oradea într-un centru regional vital pentru Europa.

Specialişti din Ungaria, Italia, Croaţia, Grecia, Slovenia şi Austria s-au reunit joi la Oradea, pentru a găsi cele mai bune metode de a introduce oraşul de pe Criş în circuitul turistic şi de a-l transforma într-un centru regional vital pentru Sud-Estul Europei.  Aceasta a fost cea de-a cincea conferinţă de lucru din cadrul proiectului internaţional „Dezvoltarea urbană integrată a importantelor oraşe istorice, ca şi centre regionale vitale în Sud-Estul Europei", a cărui valoare totală ajunge la 200.000 de euro.

„Facelift" cu bani europeni

Dumitru Sim, şeful Biroului Turism, Cultură şi Regenerare Urbană, din cadrul Direcţiei de Management Proiecte cu Finanţare Internaţională din Primăria Oradea, şi manager al proiectului, a explicat că rezultatele practice ale acestor întâlniri le reprezintă, printre altele, proiectele de reabilitare care au primit deja finanţare europeană. „Reabilitarea Pieţei Unirii, un proiect de 21 de milioane de lei, se va realiza ca urmare a acestui transfer de know-how. La fel se întâmplă şi în cazul Cetăţii Oradea, care este reabilitată cu bani europeni. Există trei studii care vor deveni hotărâri de Consiliu Local, cu privire la iluminatul arhitectural din Centrul Istoric, la marketingul stradal şi la extinderea zonei pietonale, pe strada Vasile Alecsandri", a spus Dumitru Sim. Mai mult, acesta a mai explicat că instrumentele create în cadrul acestor întâlniri internaţionale devin mijloace de accesare a banilor europeni.

Reţete personalizate

Întrebat de exemplul oraşului pe care ar trebui să-l urmeze Oradea pentru a renaşte din punct de vedere arhitectural şi turistic, Dumitru Sim a opinat că fiecare urbe trebuie să-şi creeze o reţetă proprie. „Există o serie de particularităţi din cauza cărora Oradea nu poate copia modele, ci doar să facă o întoarcere în timp, pentru a reevalua ceea ce înseamnă ţesutul urban al acestui centru istoric", a spus Sim. Jens Freudenberg, consultantul tehnic al acestui proiect internaţional, a declarat că regenerarea urbană presupune, ca element esenţial, o strategie pe termen lung. „Fiecare oraş este unic, însă indiferent de oraş sau de ţară, este crucial ca strategia să fie pusă la punct de către administraţia publică, împreună cu locuitorii din zonă, cu proprietarii de magazine, cu investitori, în general", a spus Freudenberg.

Specialiştii în regenerare urbană au vizitat joi cele mai importante puncte turistice din Oradea, dar şi localitatea bihoreană Roşia. Dezbaterile vor continua şi astăzi.

„Participanţii conferinţei vor realiza studii cu privire la problema reabilitării, restaurării şi refuncţionalizării centrului istoric orădean"

Biro Rozalia, viceprimarul Oradei

Oradea



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite