FOTO Înghesuială la deschiderea mall-ului Oradea Shopping City

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Orădenii s-au înghesuit la Oradea Shopping City
Orădenii s-au înghesuit la Oradea Shopping City

Orădenii s-au înghesuit la deschiderea mall-ului Oradea Shopping City. De la copii la tineri şi chiar vârstnici, toţi au fost curioşi să vadă cum arată cel mai nou centru de divertisment din oraş. Voucherele, partidele de bowling gratuite ori  vizionarea gratuită, la cinema, a unui film în format 3D, toate acestea i-au atras pe orădeni.

Deschiderea mall-ului Oradea Shopping City a fost anunţată, ieri, la ora 16.00. Sute de orădenii au venit cu zeci de minute bune înainte pentru a fi siguri că vor fi primii care vor păşi în cel mai nou centru de divertisment din oraş.


Dă click pentru a vedea mai multe fotografii

Orădenii s-au înghesuit la deschiderea OSC Orădenii s-au înghesuit la deschiderea OSC Orădenii s-au înghesuit la inaugurarea OSC

Vizitatorii au fost întâmpinaţi de personaje precum Superman, Cruela DeVille, clovni şi piraţi, fiindu-le înmânate primilor 1.000 de orădeni vouchere cu gratuităţi la biliard şi bowling,dar şi câte o bere.

Bonuri în valoare de 50 de lei, la magazinul Eponge, au primit primii 350 de orădeni care au trecut pragul mall-ului în timp ce domnişoarele au primit vouchere de machiaj şi pensat la standul echipei Anastasiei Soare, cunoscută drept "Regina Sprâncenelor".

Cea mai aglormerată zonă a fost cea a magazinului Domo. Acesta a avut la promoţie LCD Samsung cu diagonala de 81 de centimetri la doar 999 de lei. Unii orădeni au stat la rând la case, pentru a achita produsul în timp ce alţii stăteau la rând în speranţa că vor mai pune şi ei mâna pe produs.

Nu toate magazinele din centrul comercial şi-au deschis uşile ieri.

Oradea



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite