Oradea: Încă un lot de parcări la dispoziția orădenilor

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Oradea: Încă un lot de parcări la dispoziția orădenilor
Oradea: Încă un lot de parcări la dispoziția orădenilor

Municipalitatea orădeană face pași mici pentru a acoperi deficitul locurilor de parcare.

Consiliul Local a aprobat realizarea a peste 350 de locuri de parcare, până în toamnă, în cartierele Ioșia și Nufărul, și proiectele a patru parcări mari, sub și supraterane.  Azi au început lucrările de amenajare a 46 de locuri de parcare pe strada Ovid Densusianu, în apropiere de intersecțiile cu străzile Meșteșugarilor și Alexandru Cazaban. Acestea vor fi gata în 15 august. Până atunci, locuitorii din zonă sunt rugați să nu parcheze mașinile pentru a le permite utilajelor să lucreze și să amenajeze parcările. În Ioșia urmează să fie realizate încă 172 de locuri de parcare, în apropierea Grupului Școlar Transilvania. Acestea vor fi ridicate pe spațiile garajelor demolate în această primăvară și vor fi date în folosință în septembrie.

Parcări noi în Nufărul

În cartierul Nufărul vor fi realizate 182 de locuri de parcare, pe străzile Constantin Noica și Ialomiței, până în luna octombrie. Valoarea investiției se ridică la 1,284 milioane de lei. Pentru amenajarea parcărilor, municipalitatea a început un adevărat război cu proprietarii de garaje. „Anul acesta au fost demolate peste o sută de garaje. Am început cu locurile pentru care aveam proiecte de parcare”, spune Carmen Cherteș, purtătorul de cuvânt al primăriei. O parte dintre garaje au fost desființate de proprietari. Celelalte au fost demolate de Adiministrația Imobiliară pe cheltuiala proprietarilor îndărătnici.
Parcările rămân o problemă

Parcările rămân o problemă în Oradea, în condițiile în care numărul mașinilor a crescut exponențial. Creșterea economică se simte în numărul mașinilor cumpărate de orădeni. Dacă la începutul anilor ‘90, erau sub zece mii de autoturisme, acum sunt aproape 70.000. Tendința este de creștere, mașina nemaifiind un lux, ci o necesitate. Oradea are oficial doar 8.000 de parcări, dintre care 3.000 sunt cu plată, iar diferența fără plată. Celelalte mașini parchează pe trotuare, pe spațiile verzi dintre blocuri și îngrădesc spațiile de joacă ale copiilor. Orădenii folosesc parcările în mod selectiv, având tendința să parcheze cât mai aproape de casă sau de instituția vizată. Astfel parcări precum cea din strada Independenței este  pe jumătate goală, iar cea din strada Tudor Vladimirescu, cea mai nouă, este aproape goală, deși e la mai puțin de o sută de metri de primărie. În schimb parcările cu timp limitat de pe strada Primăriei sunt ocupate tot timpul, iar deseori mașinile încurcă circulația tramvaielor și fac traficul și mai infernal.

Megaparcările visate

Proiectele parcărilor sub și supraterane sunt în diferite stadii de realizare. Cel mai tragic este al parcării subterane de pe Strada Independenței pentru care au fost organizate trei licitații, dar niciun investitor nu a fost interesat. Proiectul parcării subterane de pe Strada Tribunalului mai are nevoie de organizarea licitației și de mutarea Secției de Boli Infecțioase pentru a putea fi demarat. Proiectul parcării supraterane de pe Strada Brașovului are nevoie de teren. Ministerul de Interne nu a cedat deocamdată terenul din curtea Spitalului Avram Iancu municipalității pentru parcare.

Oradea



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite