Impozitele pe mașini și amenzile de parcare neplătite îi lasă pe orădeni fără autoturisme

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Serviciul de executare silită din cadrul Primăriei Oradea a pus sechestru pe aproximativ 70 de autovehicule, ale căror proprietari au datorii de peste 710.000 lei,  faţă de bugetul local. Este vorba despre orădeni care nu şi-au plătit impozitul pe mijloacele de transport sau amenzile pentru parcare neregulamentară aplicate de către municipalitate.

Gestul municipalității vine ca urmare a faptului că această categorie de venituri a înregistrat, în 2009 şi primele luni ale lui 2010, cel mai scăzut grad de încasare. Patru orădeni au rămas deja fără mașini, fiindcă acestea le-au fost ridicate în vederea valorificării.  În privința celorlalte autoturisme, rămase în custodia datornicilor, Primăria Oradea a făcut demersuri pentru a le înscrie  în Arhiva  Electronice de Garanţii Reale Imobiliare.

Muncă în folosul comunității

Potrivit informațiilor transmise de către biroul de presă al Primăriei Oradea, pentru amenzile neîncasate de la debitorii cu venituri reduse, primăria a deschis acţiuni în justiţie, pentru transformarea amenzilor în zile de muncă în folosul comunităţii. Prin urmare, nouă orădeni vor trebui să lucreze la îngrijirea spaţiilor verzi şi curăţarea străzilor din municipiu, până la stingerea datoriilor, a căror valoare totală depășește 180.000 lei.

Oradea



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite