Oradea: Portret/Paul Iacobaș, ecologist până în măduva oaselor

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Oradea: Portret/Paul Iacobaș, ecologist până în măduva oaselor
Oradea: Portret/Paul Iacobaș, ecologist până în măduva oaselor

Paul Iacobaș duce dragostea de ecologie dincolo de proectele de dezvoltare durabilă, în viața personală. Evită să cumpere băuturi în pet și folosește mai ales bicicleta.

Paul Iacobaș a descoperit muntele și ecologia în liceu, când a făcut primele excursii cu cortul, împreună cu colegii săi. „Am început cu Vadu Crișului și Șuncuiuș, apoi am trecut la trasee mai dificile”, povestește el. În perioada aceea a avut și prima experiență nefericită cu muntele. „Am mers pe Făgăraș cu un rucsac foarte greu. Am făcut bătături. La asta s-au adăugat ceața și ploaia continue”, își amintește el. A avut nevoie de timp pentru a redescoperi Făgărașul.

Cercetășia și spiritul civic

Paul Iacobaș a intrat în rândul cercetașilor în ultimii ani de liceu. Întâi a fost în organizația Cercetașii Munților apoi a fondat centrul local Cercetașii României. „Au fost experiențe deosebite. Am avut ocazia să mă dezvolt, să interacționez cu tineri de pe tot globul, mai ales la jambore (congresele internaționale anuale ale cercetașilor, n.n.)”, povestește el. A participat la jamboreele din Portugalia, Elveția, Slovenia, Spania, Franța și multe altele. S-a alăturat și ecologiștilor orădeni, cu care în 2001, a înființat Centrul pentru Arii Protejate și Dezvoltare Durabilă. „Am înființat centrul la finalul unui proiect Life prin care am amenajat peșteri. Voiam să dezvoltăm proiecte similare în alte zone ale județului”, povestește el. De atunci proiectele sau înmulțit și extins în tot județul.

Autor și coordonator de proiecte

Paul Iacobaș a învățat destul de repede să scrie proiecte și să acceseze fonduri naționale și europene pentru a schimba în bine fața orașului și a județului, pentru a-i proteja valorile. „Primul proiect l-am făcut pe când eram la Cercetașii României. Am refăcut un podeț pe Cheile Galebenei”, spune el, amintindu-și că nimeni nu avea încredere în grupul lor, considerându-i prea tineri. Proiectele mari a învățat să le scrie cu Viorel Lascu, președintele Centrului Român de Supraveghere Ecologică de atunci și al Federației Române de Speologie. „Viorel Lascu m-a luat în echipa lui de pe băncile facultății. A avut încredere în mine, iar asta m-a ajutat mult”, spune el. De atunci a scris și realizat proiecte de ecoturism, educative și de conștientizare a publicului cu privire la ecologie, proiecte de conservare și promovare a meșteșugurilor populare și multe altele. „Un rol important în realizarea proiectelor noastre îl are colaborarea cu primăriile, consiliul județean și instituțiile de mediu. N-am reuși să facem proiecte durabile fără spijinul lor”, spune Paul Iacobaș.

Profil
Născut
La 10 iulie 1976, Oradea
Studii
Master management touristic, Universitatea Greenwich, Marea Britanie
Familie
Necăsătorit

Ce-i place:
„Îmi place să merg în drumeții la munte și să merg cu bicicleta”, spune Paul Iacobaș. Este interest de religiile orientale ca practică și filosofie. Îi plac muzica și cărțile și regretă că ziua nu are mai multe ore pentru a se bucura mai mult de ele.

Ce nu-i place:
Îl irită lipsa spiritului ecologist pe care o descoperă la mulți orădeni și turiști români. „Nu-mi place că oamenii se consideră stăpâniipe întreaga lume, inclusiv pe natură, și nu fac nimic pentru a o proteja și lăsa copiilor lor”, spune el. E dezamăgit de lipsa de înțelepciune de care dă dovadă omul modern în modul de a-și trăi viața. „Omul de azi este risipitor cu resursele, timpul și chiar sănătatea sa”, crede el.

Întrebări și răspunsuri:
- Sunt deschiși primarii la proiectele voastre?
PI – Dacă știm să le explicăm ce presupune proiectul și care sunt avantajele pentru orașul sau comuna lor, da. Proiectele noastre îi ajută în dezvoltarea durabilă.
- Ești ecologist doar prin proiectele pe care le scrii?
PI – Sunt ecologist și în viața personală. Prefer să cumpăr apa minerală în sticlă, nu în pet, să fac duș, nu baie, să nu cumpăr pungi de nailon, să cumpăr produse alimentare locale.
- Proiectele voastre nu sabotează dezvoltarea localităților?
PI – Nu. Noi promovăm dezvoltarea durabilă. Asta înseamnă dezvoltare economică cu grijă față de mediu, nu o dezvoltare haotică.


 

Oradea



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite