IMPLICARE O orădeancă face voluntariat în America

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Orădeanca Sorina Pătroc s-a întors în ţară după cinci ani
Orădeanca Sorina Pătroc s-a întors în ţară după cinci ani

Sorina Pătroc a început voluntariatul la Oradea în urmă cu şase ani, iar acum participă la campanii de strîngere de fonduri în Statele Unite ale Americii. Ea îi îndeamnă pe tineri să se implice în proiecte de voluntariat.

Tânăra s-a înscris la Centrul Unic de Voluntariat din Oradea în anul 2006. La un an după ce a început să se implice în acţiunile de voluntariat, Sorina Pătroc a ales să trăiască în Statele Unite ale Americii. „În America oamenii sunt mulţi mai deschişi spre voluntariat şi acţiuni caritabile.  Nu au nevoie de o motivaţie foarte bună ca să se implice în aşa ceva.

Pur şi simplu îi interesează ce se întâmplă în jurul lor" ne-a spus Sorina. Îşi aminteşte că în 2005, când s-a înscris la Centrul de Voluntariat a avut  norocul sa aibe pe cineva apropiat care i-a explicat ce înseamnă voluntariatul. „În anul 2005 era destul de greu să te informezi despre voluntariat, dar acum după cinci ani pot să spun că lucurile s-au schimbat în bine şi în România. Oamenii se implică mai mult. Am rămas surprinsă de câţi voluntari s-au înscris la un eveniment la care am participat în aceste zile, dar şi de felul în care s-au implicat" a mai spus Sorina.

În SUA orădeanca lucrează la un restaurant şi alături de alţi angajaţi se implică în acţiuni de voluntariat, unde strânge fonduri pentru organizaţii şi asociaţii.

Şi-a făcut fratele voluntar

Bianca Croitoriu s-a înscris abia în această vară la Centrul Unic de Voluntariat.Este studentă în primul an la Universitatea Oradea şi a ales să se implice din curiozitate, dar şi pentru a oferi ajutor comunităţii.  „Auzisem de voluntariat de la colegii din liceu şi îmi doream să fac ceva util pentru semeni. Am aflat de Centrul Unic de Voluntariat din Oradea şi aşa m-am înscris " spune Bianca.

Tânăra orădeancă s-a şi implicat deja alături de alţi voluntari în două acţiuni şi totodată şi-a convins fratele în vârstă de 15 ani să se înscrie şi el la Centru. „Astfel de experienţe mă ajută să văd altfel lucrurile din jurul meu. Indiferent de locul în care mă duc dobândesc noi experienţe" ne-a mai spus Bianca.

Oradea



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite