Oradea: Handbaliștii de la națională se pregătesc în Ungaria
0
După ce au efectuat două antrenamente la sala de sport din Sântandrei, tricolorii au plecat spre Veszprem, unde joi debutează Cupa Panonia.
Deși inițial site-ul Federației Române de Handbal informa asupra faptului că tricolorii se vor afla în pregătire la Oradea în perioada 20-28 ocotombrie, oficialii s-au răzgândit. Naționala de handball a României s-a reunit la Oradea abia vineri, iar la sfârșit de săptămână, arena Antonio Alexe găzduia Campionatul European de Fotbal Tenis. “Am vorbit cu președintele Federației Române de Handbal, domnul Cristian Gațu. Tricolorii s-au reunit abia vineri, iar în Oradea trebuiau să se pregătească doar două zile. Pentru că în această perioadă nu sunt angrenați în competiții sau turnee importante, nu avea sens să rămână mai mult la Oradea”, ne-a spus Pavel Mercea, președintele Asociației Județene de Handbal.
Două antrenamente la Sântandrei
Pentru că Arena Antonio Alexe era ocupată cu meciurile din cadrul Campionatului European de Fotbal Tenis, handbaliștii tricolori au efectuat, sâmbătă, doar două antrenamente în sala de sport din Sântandrei. Duminică, reprezentativa a plecat spre Veszprem, acolo unde în perioada 29-31octombrie va avea loc Cupa Panonia, un turneu amical în memoria lui Marian Cozma. “Cei din federație au fost anunțați de faptul că la sfârșit de săptămână, arena Antonio Alexe va fi ocupată cu europenele de fotbal tenis”, a spus Florin Birta, directorul CSM Oradea.
Cupa Panonia
Ediția din acest an a Cupei Panonia va alinia la start patru representative: Serbia, Tunisia, România și Ungaria. Turneul va fi organizat în memoria handbalistului român, Marian Cosma, ucis în luna februarie într-un club din Veszprem.