Genți croșetate și bijuterii pentru sărbătorile de iarnă, la primul târg handmade din Oradea

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Gabriela Postole organizează primul târg de handmade din Oradea
Gabriela Postole organizează primul târg de handmade din Oradea

Orădeanca Gabriela Postole organizează primul târg de handmade cu cadouri de Crăciun din oraș. Picturi, sculpturi, obiecte de artizanat, bijuterii fantezie și decorațiuni de Crăciun, toate vor putea fi cumpărate de către orădenii în căutare de cadouri.

Gabriela Postole, care realizează și comercializează bijuterii fantezie, a hotărât să aducă Oradea „în rând cu lumea" și să le ofere orădenilor șansa de a cumpăra, din același loc, obiecte artizanale care să le dea o notă de originalitate. „Era cazul ca și Oradea să intre în rândul lumii și să aibă târguri handmade, așa că  am facut tot posibilul și în colaborare cu Uniunea artiștilor din Oradea am pus la cale primul târg handmade cu cadouri de Crăciun", spune Gabriela Postole, care este absolventă a Facultății de Arte Vizuale.

Cadouri în genți croșetate

La acest târg se vor putea cumpăra, pe lângă picturi sau sculpturi ale artiștilor membri ai uniunii, obiecte de artizanat, bijuterii fantezie sau decorațiuni pentru Crăciun realizate de către artizani locali. „Primii participanți s-au anunțat deja, cu obiecte de decor specifice Crăciunului și nu numai, bijuterii fantezie sau genți croșetate", spune Gabriela Postole.

În prag de Crăciun

Evenimentul va avea loc între 15 și 23 decembrie, la  galeria de artă de pe strada Republicii nr.5, între orele 10.00 și 18.00, inclusiv sâmbăta și duminica.

Oradea



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite