Oradea: Portret/Gheorghe Galea, de la teologie la patron de cafenea

0
Publicat:
Ultima actualizare:

La trei ani, Gheorghe Galea și-a anunțat părinții că vrea să fie „predică”. Nu știa bine ce înseamnă, dar mediul familial și-a pus amprenta asupra lui. „Părinții mei sunt oameni foarte evlavioși. Am vrut să le calc pe urme”, spune el.

La absolvirea liceului, Gheorghe Galea s-a înscris la Bible Institute din West Sussex, Anglia. Este o școală internațională de teologie care l-a marcat. „Am învățat acolo să-i accept pe ceilalți, în ciuda diferențelor enorme dintre noi. Am învățat că românii nu dețin monopolul cunoașterii și că n-au inventat ei roata”, povestește el. A avut colegi din 28 de țări ale lumii, fiecare venind cu ceva unic, special, și la fel de valoros în activitatea școlii. Acolo i-au intrat în sânge disciplina, punctualitatea și respectul. Pe perioada studiilor a lucrat pentru a se putea întreține, mai întâi la o fabrică de confecții, apoi în restaurante ca ajutor de bucătar sau simplu debarasator. În Marea Britanie a făcut primul curs de bucătărie. „După cursul acela, pot spune după miros dacă e bine sau nu prăjit peștele, dacă e bine sau nu să mănânc mâncarea respectivă”, spune el. Precizează că există secrete și pentru prepararea unui banal cartof pai. A urmat apoi studii de grafică și design, editare video și pantomimă în Statele Unite. Toate i-au deschis orizonturile și aspirațiile.

Ong-ist convins

La întoarcerea în țară, Gheorghe Galea a lucrat câțiva ani în sectorul neguvernamental, făcând dramă și pantomimă, iar apoi s-a implicat în Rețeaua Națională de Tineret. „Prin rețea, recrutam voluntari cu care mergeam în fiecare vară într-unul sau două orașe din țară și realizam tot felul de proiecte, în parteneriat cu primăriile”, povestește el. Voluntarii coordonați de specialiști ai primăriilor și organizațiilor au reparat poduri, renovat clădiri, igienizat parcuri și altele. Cu ajutorul acelor tineri, primăriile Rupea, Beclean, Călărați, Câmpulung Moldovenesc, Ocna Mureș, Orăștie sau Drobeta Turnu Severin au rezolvat câteva probleme într-un mod mai ieftin. 

Patron de cafenea

În această primăvară, Gheorghe Galea a deschis Cafeneux, o cafenea inedită în care se promovează valori culturale, muzică, literatură sau artă plastică și fotografică. „Voiam un loc pentru familii și tineri care să nu fie abuzați de fumatul pasiv și unde să poată savura băuturi pe bază de cafea sau ceaiuri și gustări de calitate”, explică el. Împreună cu o parte dintre angajați a făcut cursuri de barista, pentru a prepara produse pe bază de cafea de clasă. Constată că are clienți care sesizează diferența.

Profil:
Născut
La 12 septembrie 1974, Oradea
Studii
Bible Institute, West Sussex, Anglia
Familie
Căsătorit, o fetiță
Experiență
Manager cafenea

Ce-i place:
„Îmi place tot ce este gadget, electronică și pescuit”, spune Gheorghe Galea. Îi place să petreacă timp cu soția și prințesa lor care are un an și patru luni. Îi place să gătească și a făcut cursuri în domeniu. Îi place să cânte la chitară bass, percuție și clape. Îi place să meargă cu bicicleta.
Ce nu-i place:
„Nu-mi place ambiguitatea din legislația românească”, spune el, la câteva luni după ce a deschis cafeneaua. Nu-i plac oamenii care vorbesc mult, snobismul și nu suportă manelele.

Întrebări și răspunsuri
- Ce activități culturale se organizează aici?
- GG – Până acum am avut mai multe concerte de muzică clasică, expoziții de artă fotografică și dezbateri pe tema poeziei contemporane. Urmează și altele.
- Fiind un local pentru nefumători, nu riscați să pierdeți clienți?
- GG – Ba da. Dar avem și clienți fumători care reușesc să se abțină o oră fără țigară.
- Mai sunt cafenele care și-au instruit angajații?
- GG – Circa 7% dintre cafenelele din țară și-au trimis angajații la specializare. Acolo înveți că este o artă pentru a face o cremă de lapte de calitate sau o cafea bună. Avem clienți mai umblați prin lume care sesizează aceste lucruri. 
  

Oradea



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite