Oradea: Regizor de Oscar, invitat la Festivalul de Filme și Animație Metrion

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Oradea: Regizor de Oscar, invitat la Festivalul de Filme și Animație Metrion
Oradea: Regizor de Oscar, invitat la Festivalul de Filme și Animație Metrion

Oaspetele Festivalului de Filme de Animaţie Metrion (MAFF), organizat la Oradea, va fi regizorul de filme de animaţie din Ungaria, M. Tóth Géza,

CITEȘTE ȘI

„Tatăl” lui Robinson Crusoe vine la Oradea

Majoritatea animaţiilor regizate de M. Toth Geza vor fi fi proiectate în cadrul MAFF, printre care se va afla şi Maestro, nominalizată pentru Oscar în 2007. Publicul festivalului se va putea întâlni cu M.Toth Geza vineri la ora 19, la cinematograful Libertatea (intrarea sub pasajul Vulturul Negru).

Fondatorul Studioului Kedd

 M. Tóth Géza s-a născut în 1970, este fondator a Studioului de Animaţie Kedd (Marţi) şi din 1995 este profesor la Universitatea de Arte Moholy-Nagy. El a fost profesor în mai multe instituţii internaţionale, precum Royal College of Art - London, Filmakademie Baden-Württemberg - Ludwigsburg, National Institute of Design – Ahmedabad. Este autorul şi editorul a mai multe articole, capitole şi cărţi de pedagogie media şi teorie media. Ca regizor el a creat mai ales filme de scurt metraj (Icar, Maestro, Ergo, Mama), experimente de artă globală (XZY, Mandarinul Minunat, Castelul Prinţului cu Barbă Albastră) dar şi seriale de animaţii de televiziune (spoturi pentru canalul TV VIVA, Desene Animate Moderne). Creaţiile lui au participat cu succes la mai mult de două sute de festivaluri şi au câştigat mai mult de 60 de premii, printre care şi nominalizarea pentru Cea Mai bună Animaţie Scurtă la Academia de Film din SUA (Maestro, 2007).

Animaţii  proiectate în cadrul MAFF

Icar, animaţia scurtă de 5 minute este lucrarea de diplomă a lui M. Tóth Géza din 1996 pentru studiile de Master din cadrul Universităţii Maghiare de Artă Decorativă. Acesta a participat la mai multe festivaluri şi a fost nominalizat pentru Ursul de Aur la Festivalul din Berlin.

Spoturi TV, o selecţie de 10 minute din spoturile create de regizor pentru canalele TV Z+ şi VIVA. Mandarinul Minunat este un pasaj luat din înregistrarea pentru o adaptare de animaţie pentru opera Bartok din cadrul MÜPA, Budapesta, 2006.

Maestro este un film de animaţie scurt, de 5 minute, realizat în 2005. Acesta a avut un succes extraordinar în festivaluri naţionale şi internaţionale, fiind nominalizat şi pentru Oscar în categoria Cea Mai Bună Animaţie Scurtă.

Ergo este o animaţie scurtă de 12 minute. Animaţia este făcută cu tehnică 3D și a putut fi vizionat pentru prima oară la Festivalul Cannes. Regizorul, producătorul şi scriitorul scenariului a fost unul M. Tóth Géza.

Mama este un film de scurt metraj, de 8 minute. Personajul principal este Török-Illés Orsolya (Tamara, Off Hollywood) care aşterne rufele pe acoperiş în timp ce în spatele ei fuge fundalul.

Oradea



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite