FOTO Vezi aici cum va arăta baza sportivă Voinţa după modernizare

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Proiect Baza Voinţa
Proiect Baza Voinţa

Municipalitatea intenţionează să realizeze o parcare multifuncţională în centrul oraşului, încercând totodată să atragă fonduri nerambursabile pentru modernizarea actualei baze sportive Voinţa.

Detalii legate de acest proiect au fost prezentate de viceprimarul Mircea Mălan, care a menţionat că amplasamentul pe care în momentul de faţă de găseşte baza sportivă Voinţa este în interiorul ansamblului urban „Centru Istoric Oradea", în zona de protecţie a mai multor clădiri monumente istorice.

Proiect Baza Voinţa Proiect baza Voinţa Proiect baza Voinţa

Dă clik pentru a vedea mai multe fotografii!

Suprafaţa de 11.765 mp,  pe care se găsesc terenurile de sport, este proprietatea Primăriei Oradea. Momentan suprafaţa este ocupată de construcţii, o parte de tribune şi 5.723 mp de terenuri de tenis.

Pe acest teren, municipiul Oradea doreşte să realizeze, etapizat, mai multe funcţiuni, să construiască o parcare multietajată cu 301 de locuri, 20 de parcări pentru motociclete şi 22 de parcări destinate celor care folosesc terenurile de tenis, spaţii administrative, păstrând totodată şi cât mai multe terenuri de tenis. Parcarea amenajată va beneficia de două accese şi două ieşiri pentru autovehicule şi accese  pentru pietoni, atât pe strada George Bariţiu cât şi pe strada Academiei.

Viceprimarul Mălan a explicat că municipiul Oradea a obţinut o finanţare nerambursabilă în cadrul Programului de Cooperare Transnaţională pentru Europa de Sud-est, Axa prioritară 4 - Dezvoltarea sinergiilor transnaţionale pentru creşterea sustenabilă a regiunilor, iar proiectul câştigat are ca scop eliminarea aglomerării din centrul oraşului prin eliberarea carosabilului şi a trotuarelor ocupate de maşinile din zonă.

Astfel, pentru realizarea acestui proiect, municipalitatea a elaborat planul urbanistic zonal şi studiul de fezabilitate, care prevede construirea unei parcări multietajate şi modernizarea terenurilor de tenis.

„Scopul Primăriei este, pe de o parte, să rezolve problema parcărilor în centrul istoric al municipiului, pe de altă  parte să dezvolte şi actuala bază sportivă, ridicând astfel calitatea serviciilor oferite la un nivel mult mai ridicat" a declarat l Mircea Mălan.

Conform planurilor, în cazul în care se va obţine finanţare nerambursabilă pentru modernizarea bazei sportive, în locul actualului teren de tenis, iubitorii sporturilor vor putea beneficia de mai multe servicii. Se va construi o clădire multifuncţională unde o varietate de sporturi vor putea fi utilizate de către orădeni, vor exista 5 terenuri de tenis de înaltă performanţă, din care 3 terenuri vor putea fi folosite iarna şi ca patinoar.

În cazul în care Primăria Oradea nu va obţine fonduri nerambursabile pentru modernizarea bazei sportive Voinţa, Primăria Oradea va încerca, în cursul anilor următori, să finanţeze modernizarea bazei din fondurile proprii ale municipalităţii, a menţionat viceprimarul.

Oradea



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite