FOTO Târgul fermierilor bihoreni şi-a deschis porţile

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Târgul fermierilor
Târgul fermierilor

Cea de-a patra ediţie a Târgului Fermierilor Bihoreni şi-a deschis porţile. Orădenii sunt aşteptaţi, în acest weekend, să-şi umple sacoşele cu fructe, legume, flori  şi multe alte bunătăţi tradiţionale.

Cei care vizitează târgul se vor putea bucura de prezenţa a numeroşi producători şi comercianţi din întreaga ţară şi străinătate, care vor expune pe lângă produsele tradiţionale şi animale domestice, utilaje şi echipamente agricole.   Până duminică, parcarea Era Park Oradea va fi ocupată de producători şi firme din domeniul agricol, care îşi vor prezenta oferta în cadrul târgului internaţional de tehnică agricolă, animale şi produse agricole.

Târgul fermierilor Târgul fermierilor Târgul fermierilor

Dă click pentru a vedea mai multe fotografii!

În plus, orădenii vor avea parte de distracţie tradiţională cu programele artistice oferite de de ansambluri populare bihorene. Iniţiativa demarării unui astfel de eveniment a aparţinut, acum patru ani, fostului preşedinte al Consiliului Judeţean Bihor, Radu Ţîrle.

Deschiderea oficială a celei de-a IV-a ediţii s-a bucurat de un moment inedit, liderii judeţului alegând să apară la eveniment în caleşti. "Avem datoria să sprijinim acest sector, care nu poate fi orfan. Autorităţile trebuie să se implice alături de aceşti producători care ard ca o flacără", a declarat Cornel Popa, preşedintele CJ Bihor, în deschiderea Târgului Fermierilor.

La această ediţie participă 54 de producători agricoli, printre care producători de brânzeturi şi lactate, apicultori, pălincari, crescători de prepeliţe şi găini de rasă şi producători de legumicultori şi apicultori, 30 de firme producătoare şi dealeri de maşini şi utilaje agricole, 5 firme de imputuri, ierbicide şi semniţe, precum şi 23 de crescători de vite, ovine, cai şi ponei.

Orădenii interesaţi sunt aşteptaţi astăzi, de la ora 9.00, pentru a trece pe la standurile amenajate, urmând ca, de la ora 18.00, pe scena amplasată în parcare să aibă loc spectacole susţinute de artişti din judeţul Bihor. Tot astăzi, de la ora 11.00, vor avea loc demonstraţii în câmp cu maşini agricole, fiind prezentate maşini pentru lucrările solului şi semănat prin tehnologii convenţionale, minim de lucrări şi semănat direct.

 De la ora 13.00, va avea loc întâlnirea Asociaţiilor Crescătorilor de Ovine şi Caprine, urmată, de la ora 14.00, de un simpozion cu tema "Norme europene de bunăstare la ovine", susţinut de prof. dr. ing. Ioan Pădeanu. De la ora 15.00, vor fi apreciate exemplarele de ovine şi caprine expuse în cadrul târgului. Programul zilei de mâine începe la ora 11.00, cu un concurs de atelaje cu cai, urmat de festivitatea de decernare a premiilor. Tot mâine, de la ora 14.00, vor fi apreciate exemplarele de cabaline expuse la târg.

Târgul este organizat de către Camera Agricolă a Judeţului Bihor, Consiliul Judeţean Bihor, Centrul Judeţean pentru Conservarea şi Promovarea Culturii Tradiţionale Bihor, şi Era Park Oradea.

Oradea



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite