Oradea: Un italian negociază preluarea FC Bihor
0
Giuseppe Criniti este dispus să investească la FC Bihor 30 milioane euro. O primă tranșă de 700.000 euro ar urma să intre în conturile clubului până la finalul sezonului.
Omul de afaceri italian a participat miercuri la o rundă de negocieri cu primarul Ilie Bolojan. La discuțiile care au durat două ore au luat parte Florin Birta, directorul CSM Oradea și membru în Adunarea Generală a Acționarilor FC Bihor, Mircea Fodor, fostul antrenor secund în sezonul 2008-2009 al grupării roș-albastre și Romică Pașcu, omul care a condus clubul din Iosif Vulcan în perioada 1976-1987, prieten al afaceristului italian.
Oficialii orădeni au declarat că discuțiile au fost constructive urmând să programeze o nouă întrevedere cu omul de afaceri italian, în cursul zilei de astăzi. Surse neoficiale susțin că Giuseppe ar fi dispus să investească 30 milioane euro în clubul orădean. O primă tranșă ar urma să fie virată în contul orădenilor până la finalul acestui sezon. Criniti ar fi dorit să investească și în baza sportivă, însă autoritățile nu vor să concesioneze stadionul Iuliu Bodola pe o perioadă mai lungă de 20 ani.