UPDATE: Agent din vama Borș, cercetat de DNA pentru contrabandă cu parfumuri

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Agentul Adrian Marchiș din Oradea, angajat al Punctului de Trecere a Frontierei (PTF) Borș, a fost reținut ieri de către procurorii DNA București și transportat în capitală. Surse anonime din PTF Borș spun că, în complicitate cu directorul adjunct al vămii din Sibiu, care a fost de asemenea reținut, orădeanul ar fi făcut contrabandă masivă cu parfumuri de lux.

Update 09.40

Tânărul agent al Poliției de Frontieră Bihor, Adrian Marchiș de 27-28 de ani, a fost reținut de procurorii DIICOT și dus la București pentru audieri. „A fost reținut de procurori, dar nu este arestat. A fost transportat pentru audieri la București, se pare pentru investigații legate de infracționalitate de criminalitate organizată. Au mai fost cazuri în care colegi au fost audiați, dar s-au întors la muncă fără să fie acuzați de nimic”, ne-a informat Marcel Dan, șef birou în cadrul IJPF Bihor.

Cătălin Simuț, purtător de cuvânt la PTF Borș, a declarat că nu deține informații cu privire la reținerea lui Adrian Marchiș, pentru contrabandă cu parfumuri. „Îl cunosc foarte bine. Nu cred că ar fi vinovat de așa ceva. Nu există cazuri sau posibilități de contrabandă la PTF Borș", a spus Cătălin Simuț.

Vom reveni cu detalii.

Oradea



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite