Două orădence cuceresc Ungaria cu vocile și talentele lor, la emisiunea-concurs Megastar

0
Publicat:
Ultima actualizare:

În această seară orădenii le pot admira, pe un post național de televiziune din Ungaria, pe două tinere orădence, care au ajuns printre primii 24 de candidați la titlul de Megastar. Ele au fost selectate dintre peste 20.000 de concurenți, veniți din Ungaria, Ucraina, Slovacia și România.

În această seară ele vor cânta solo, după ce săptâmâna trecută au interpretat alături de colege de trupă desemnate de către organizatorii concursului de la TV2.  Tolvai Renata și Pall Timea  au absolvit anul acesta Școala de Arte Francisc Hubic, fiind elevele profesoarei Monica Molnar. Ambele au reușit să impresioneze juriul de la Megastar prin originalitatea interpretării. „Am ajuns între primii o sută de candidați, atât la emisiunea X-Factor, cât și la concursul Megastar. A trebuit să aleg dintre cele două și, fiindcă alți trei colegi de la Școala de Artă Francisc Hubic din Oradea au fost de asemenea selectați la X-Factor, am ales să nu ne facem concurență, hotărând să concurez la Megastar", a spus Renata Tolvai, care are numai 19 ani.

image

Pall Timea (foto) este născută în 1988 și a terminat anul acesta facultatea, fiind specializată în grafică. În fața juraților de la Megastar aceasta a cântat piesa „Oh! Darling", a celor de la The Beatles.

Oradea



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite