Două femei și-au riscat libertatea pentru câteva produse cosmetice, furate din supermarket
0Hoții trag la supermarketuri ca ursul la mierea de albine. Doar aseară, la două supermarketuri din Oradea, au fost prinse la furat două femei. Ambele și-au riscat libertatea pentru câteva produse cosmetice.
O arădeancă în vârstă de 39 de ani a fost surprinsă aseară, în jurul orelor 19.00, în timp ce încerca să fure, din Carrefour, produse cosmetice în valoare de 1.600 de lei. „Femeia este suspectată că a sustras rezerve de aparate de ras", a spus Alina Dinu, reprezentanta Inspectoratului de Poliție al Județului (IPJ) Bihor. Agenții orădeni de siguranță publică au întocmit acte premergătoare începerii urmăririi penale împotriva arădencei.
Cosmetice
Două ore mai târziu, o orădeancă în vârstă de 54 de ani a încercat să iasă din hipermarketul Real cu produse cosmetice pe care nu le plătise. „Prejudiciul, în valoare de peste 70 de lei, a fost recuperat integral", a spus Alina Dinu, reprezentanta IPJ Bihor. Femeia este acuzată de săvârșirea infracțiunii de furt calificat.