Oradea: Două femei au fost ucise în bătaie în 2009
0
Victimele scapă doar dacă ajung la adăposturi. După câteva săptămâni, însă ele se întorc la soţii care cred că bătaia e ruptă din Rai.
Viaţa unei familii dintr-un sat bihorean s-a schimbat iremediabil începând din acest an. În spatele uşilor închise, certurile se ţineau lanţ. Cei doi soţi doreau să divorţeze. Averea trebuia împărţită şi un teren era mărul discordiei. Bărbatul şi-a lovit consoarta cu pumnii până n-a mai putut. Apoi a strâns-o de gât. A povestit poliţiei tot ce s-a întâmplat şi nu înţelege de ce s-a ajuns până acolo. Acum, el îşi aşteaptă condamnarea.
Victimele trebuie să ceară ajutor
Situaţia nu este simplă atunci când vine vorba de violenţă domestică. Singurele care pot schimba ceva sunt victimele, însă de cele mai multe ori renunţă să-şi acuze soţii de agresiune şi, cel mai grav, se întorc în căminul conjugal.
„Poliţiştii nu pot pătrunde în locuinţă doar dacă primesc acceptul proprietarului ori dacă pericolul este iminent“, spune subcomisarul Ioana Indrieş, din cadrul Inspectoratului de Poliţie Bihor. Urmărirea penală începe doar dacă există certificatul medico-legal şi plângerea împotriva agresorului. „Legislaţia este permisivă. Dacă agresorul şi victima se împacă şi se retrage plângerea penală, ancheta se opreşte“, explică poliţistul. Şi dacă dosarul ajunge în instanţă, acesta poate fi scos de pe rol, la momentul împăcării părţilor.
Din 2007, în judeţul Bihor, funcţionează un centru pentru astfel de victime. Adresa lui este secretă. „Am găzduit până acum 22 de victime. Cele mai multe s-au întors la soţii bătăuşi. O femeie şi-a chemat soţul să o ducă acasă. Acest lucru este interzis“, a spus Mărioara Tărău, consilier în cadrul centrului.
În 2009, în Bihor au fost bătute 64 de femei. Două dintre ele au murit. Din păcate, cei mai afectaţi sunt copiii, pentru că ei trebuie să înfrunte violenţa taţilor care cred că bătaia este ruptă din rai.