Două femei din Salonta şi-au pus capăt zilelor, în ultimele 24 de ore

0
Publicat:
Ultima actualizare:

O femeie, în vârstă de 60 de ani, din Salonta a fost lovită mortal, în această dimineaţă, de trenul accelerat care circula pe ruta  Baia Mare-Timişoara. Din cele declarate de martori, se pare că victima s-a aruncat în faţa trenului, mecanicul de locomotivă neavând cum să evite impactul. Ieri, o altă femeie din Salonta a fost găsită spânzurată în grădină.

Un echipaj al Serviciului de Ambulanţă a ajuns într-un timp destul de scurt la faţa locului, dar medicii nu au mai putut face nimic pentru victimă. La faţa locului s-au deplasat şi poliţiştii din Salonta pentru a stabili cauzele în care s-a produs accidentul.

„Femeia a fost accidentată mortal de acceleratul care circula pe ruta Baia Mare-Timişoara. Poliţiştii sunt la faţa locului şi fac cercetări în vederea stabilirii cauzelor producerii nefericitului eveniment", a precizat Ioana Lascău, purtător de cuvânt al IPJ Bihor. Martorii susţin că femeia era întinsă peste şinele de tren.

O altă femeie din Salonta, în vârstă de 78 de ani, a fost găsită, ieri după-amiază, decedată în curtea grădinii. „Femeia a fost găsită spânzurată în grădină. Nu prezintă urme de violenţă", a precizat Ioana Lascău.

Oradea



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite