Doi agenți comerciali trăiau pe picior mare pe seama firmei la care lucrau

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Doi agenți comerciali care erau angajați la o societate din Valea lui Mihai au delapidat peste 500.000 de lei, din contul firmei. Angajatorul s-a prins că este furat, după ce a aflat că cei doi își duc soțiile la cazino și le scort la cină la restaurante din Oradea.

Procurorii din Marghita i-au trimis în judecată pe cei doi agenți, în vârstă de 31, respectiv 30 de ani, sub acuzația de delapidare cu consecinţe deosebit de grave. "Cei doi, în calitate de agenţi comerciali la o societate din Valea lui Mihai, societate având ca obiect principal de activitate vânzarea en-gros şi en-datail a produselor alimentare şi nealimentare, în perioada i ianuarie 2008  -  30 noiembrie 2008, au încasat sume de bani de la clienţii societăţii, le-au însuşit şi folosit în interes personal, prejudiciul cauzat fiind în valoare totală de peste 500.000 de lei", a anunțat procurorul Dorel Moțiu, purtătorul de cuvânt al Parchetului de pe lângă Tribunalul Bihor.  

Potrivit procurorului, administratorul societății și-a dat seama că cei doi fac ilegalități după ce a observat că unul dintrei ei merge la muncă cu taxiul, în condițiile în care el locuia la 60 de kilometri depărtare. Mai mult, acesta a aflat că cei doi trăiesc pe picior mare, și-au cumpărat mașini, unul dintre ei își ducea soția la cazino iar altul o scotea la restaurante în Oradea și Ungaria.

Oradea



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite