Doi tehnicieni ai Fundației Theranova pleacă în Haiti pentru a ajuta victimele dezastrului

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Jaco du Plessis
Jaco du Plessis

Fundaţia Theranova se implică în ajutorarea persoanelor care suferă  în urma dezastrului din Haiti. Doi tehnicieni ai fundației se pregătesc să plece în Haiti pentru a-i ajuta pe cei care au suferit amputații în urma dezastrului. Fundaţia orădeană se ocupă cu realizarea de proteze şi orteze pentru persoanele cu dizabilităţi.

"Fundaţia Theranova  colaborează cu o fundaţie germană care a luat decizia de a cumpăra  şi a trimite în Haiti un atelier mobil, având în vedere numărul  mare de persoane care au nevoie de ajutor, după cutremurul produs", a declarat Jaco du Plessis, președintele Fundației Theranova.  "Efectele cutremurului aduc cu ele atât de multe efecte dezastruoase,  precum şi răni care duc la amputare", a mai precizat președintele fundației.

Acesta povestește că un prieten american al fundaţiei le-a trimis un mesaj după cutremur, care i-a impresionat foarte tare. „Avem acum o echipă de evaluare prezentă acolo. Jim Stunkel, comandant de batalion la Departamentul de Pompieri din San Jose a fost  prezent în multe situaţii dezastruoase. În mesaj el a spus:<Situaţia este îngrozitoare pentru că s-au prăbuşit clădiri  întregi şi nu putem decât să ghicim cine era înăuntru. Corpurile  nu se pot recupera în întregime decât în foarte puţine cazuri... sunt atât de mulţi morţi încât nu se poate imagina... am  întâlnit un băiat într-un spital improvizat- în urma triajului a  fost declarat mort, iar când ceilalţi morţi au fost duşi la morgă,  cei care-i transportau l-au auzit bătând în perete încercând să  iasă. Este bine acum.! >. Şi pot să spun că atunci când Jim spune că e îngrozitor, aşa şi este. Dr. Batterton care lucrează la Clinica Mayo şi predă la Universitatea din Tennessee, este acolo prin organizaţia International  Medical Alliance. Au făcut deja peste două sute de amputări în Haiti. Au  nevoie disperată de materiale medicale. Încercăm să le trimitem un palet dintr-un depozit al organizaţiei „Parteneri pentru  sănătate"", se arată în mesajul trimis de american.

 Centrul de protezare din Haiti, care este condus de americani şi canadieni, a fost distrus în totalitate. Primele  evaluări ale dezastrului au fost deja făcute de specialişti. "Organizaţia germană cu care lucrăm (Johanniter) a luat decizia de a  cumpăra şi a trimite în Haiti un atelier mobil. Cei de acolo au cerut să trimitem şi un tehnician (pe banii lor) care să stea o  lună pentru a-i ajuta pe cei amputaţi recent. Pentru noi este o mare şansă să-i putem ajuta pe cei de acolo. Ei au întrebat dacă putem  să trimitem încă un tehnician (nu s-a stabilit încă cine suportă  costurile) trei săptămâni mai târziu, pentru încă o lună, până când serviciul local de protezare va funcţiona din nou", spune Jaco cu Plessi.

Valentin Tocut şi Iosif Pop, doi tehnicieni ai fundaţiei au început deja  imunizarea împotriva hepatitei A şi B, a febrei tifoide, meningitei, a tetanosului. "Imunizarea unui tehnician se ridică la costuri de 750  de lei. Şi ţânţarii sunt o adevărată problemă. Procurarea unei banale plase de ţânţari pentru a evita infectarea cu malarie este o  problema. Domnul Pop va ajunge la Port-au-Prince miercurea viitoare. Un  container plin cu componente de ortezare şi protezare a pornit deja din Germania spre Haiti", a subliniat Jaco du Plessis.

Potrivit sursei citate primarul Oradei, Ilie Bolojan, s-a implicat în acest proiect și a asigurat  cheltuielior de transport cu avionul pentru unul din specialiştii fundației. Președintele fundației spune însă că mai trebuie să strângă bani pentru a acoperi toate  costurile necesare acestei călătorii şi pentru şederea acolo timp  de patru săptămâni. Fondurile ce se vor strânge vor fi folosite pentru  asigurarea apei potabile şi a alimentelor de bază necesare tehnicienilor pentru a-şi desfăsura activitatea în condiţii normale.

"Sper din toată inima că putem să încurajăm acordarea unui sprijin din partea cetăţenilor, a persoanelor fizice sau juridice pentru această decizie de a merge acolo şi de a ne practica meseria, ajutând pe cei ce au nevoie", a conchis președintele Fundației Theranova.

Oradea



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite