Oradea: DN 1 H a fost redat circulației
0Drumul național 1 H a fost deblocat. Pe o porțiune de doi kilometri se circulă alternativ.
După trei zile de calvar, circulația pe DN1 H, pe porțiunea Aleșd-Șinteu a fost reluată. “Aseară, târziu, angajații de la drumuri și cei ai direcției silvice au reușit să deblocheze drumul. În continuare, pe anumite porțiuni se înaintează cu dificultate. De la kilometrul 9 (+500) până la kilometrul 10 (+500) și de la kilometrul 11 (+500) până la kilometrul 12 (+500) se circulă alternativ”, ne-a declarat ofițerul de serviciu din cadrul Companiei Drumuri Naționale secția Oradea.
Drum blocat de copaci
În urma schimbărilor atmosferice care au lovit partea de vest a țării, câteva drumuri naționale au fost închise. Căderile de zăpadă și viscolul au făcut ravagii în stațiunile montane din Bihor. Accesul în Stâna de Vale a fost blocat două zile, iar stațiunea a rămas fără energie electrică. La Coada Lacului peste 30 de turiști au rămas blocați din cauza zăpezii. Pe DN 1 H, în zona Aleșd-Șinteu, zeci de copaci au acoperit carosabilul. La această oră, toate drumurile din Bihor sunt practicabile.