Oradea: Cum să devii european, din comunist

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Oradea: Cum să devii european, din comunist
Oradea: Cum să devii european, din comunist

Cercetători din mai multe țări vor discuta la Oradea despre ce înseamnă identitatea europeană, în special din perspectiva statelor ex-comuniste.

La douăzeci de ani de la colapsul regimurilor comuniste din Europa Centrală și de Est, Facultatea de Științe Politice și Științele Comunicării din Oradea invită cercetători din vestul și estul Europei, să prezinte lucrări dedicate transformărilor instituţionale şi reformelor democratice ale tranziţiei.

Trei zile
Conferinţa internaţională „Post comunism şi noua identitate europeană” se va desfășura la Biblioteca Judeţeană „Gheorghe Şincai”, de joi până sâmbătă.  Vor conferenția cercetători români și străini, din Germania, Marea Britanie, Grecia, Serbia, Albania, Slovenia, Ungaria.

Naționalism versus identitate europeană
„Intenţia noastră este să deschidem direcţii de cercetare care sunt prea puţin prezente în discursul academic românesc, cu toate că sunt de cea mai mare actualitate; raportul dintre identitatea naţională-regională-europeană, diversitatea culturală într-o Europă fără frontiere, respectarea dreptului la identitate culturală în civilizaţia europeană sunt chestiuni care preocupă elitele politice şi intelectuale din Uniunea Europeană. De asemenea, migraţia şi mobilitatea forţei de muncă reprezintă unele dintre cele mai dezbătute probleme pe agendele politice ale diferitelor ţări europene”, se arată în comunicatul transmis de către Universitatea din Oradea. Lucrările conferinţei vor fi grupate în trei secţiuni principale: identitate şi mobilitate în Europa, imaginea noii Europe în mass-media, schimbări instituţionale şi reforme democratice după căderea comunismului.

Oradea



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite