Oradea: Simona Boboia are „Crizantema de Aur“ (GALERIE FOTO)
0
Simona cântă de când era copil. Ea este de profesie artist liric, cu timbru de soprană şi îşi iubeşte la nebunie meseria.
PROFIL
Născută. La 8 martie 1968 Simeria, Hunedoara
Studii. „Academia de muzică Gh. Dima” din Cluj Napoca
Familie. Căsătorită, are doi copii
Povestea Simonei este una foarte interesantă şi plină de întâmplări neaşteptate. Ea spune că a cântat de când se ştie şi că părinţii i-au îndrumat paşii către Şcoala de Muzică din Deva, unde a studiat violoncelul şi pianul. „Studiul unui instrument de corzi a fost extrem de benefic pentru cariera mea deoarece mi-a antrenat urechea şi mi-a construit şi consolidat răbdarea şi perseverenţa”, povesteşte artista.
Simona a avut posibilitatea să studieze aceste două instrumente destul de puţin pentru că din cauze necunoscute de ea, când era în clasa a VI-a, Şcoala de Muzică din Deva s-a desfiinţat. „Am continuat să cânt, am cântat muzică folk în cenaclul Flacăra, iar apoi în timpul liceului am colaborat ca şi solistă cu Teatrul de Revistă din Deva”, povesteşte Simona.
După terminarea liceului, la profilul matematică-fizică, Simona a vrut să-i facă pe plac tatălui ei, inginer de meserie, care dorea neapărat ca primul lui copil să-i moştenească meseria.
Carieră de soprană
Hunedoreanca a susţinut examenul de admitere la Facultatea de Mecanică din Bucureşti. „Am renunţat la facultate după primul semestru şi am stârnit un adevărat război în familie. Mi-am dorit întotdeauna să fac muzică”, mărturiseşte artista. Îi plăcea să cânte orice. „Dumnezeu a aranjat lucrurile aşa cum numai El ştie şi într-o seară, când cântam o romanţă la un spectacol, Gheorghe Turda, interpret de muzică populară, mi-a recomandat să urmez Conservatorul şi a remarcat că vocea mea se pretează în mod deosebit pentru operă”, spune soprana.
După şase luni de pregătire intensă, Simona a susţinut examenul de admitere la Academia de muzică „Gheorghe Dima“ din Cluj Napoca, unde a intrat a doua pe lista celor admişi. În al doilea an de facultate, Simona a jucat primul ei rol într-un spectacol de operă. A jucat, în premieră naţională, în opera unui compozitor român intitulată „Farse Medievale“.
„A fost un drum de formare greu, ca şi cântăreţ de operă ai nevoie de mai mult decât calitate vocală, trebuie perseverenţă şi ambiţie şi foarte multă răbdare. Un prieten foarte bun de-al meu, tenor reprezentativ al scenei noastre lirice, mi-a spus «am atâta putere de muncă încât dacă nu voi reuşi să fac această meserie, voi muri», cred că el spune tot despre meseria noastră”, povesteşte Simona.
Întrebări şi răspunsuri
Ce sacrificii implică o carieră de soprană?
Un cântăreţ de operă este asemeni unui sportiv de performanţă, diferenţa constând în faptul că noi, cântăreţii de operă, trebuie să fim capabili de performanţă la fiecare spectacol.
Ce sfaturi le daţi celor care vor o carieră ca şi cântăreţi de operă?
Trebuie să fie conştineţi că fără dăruire şi preocupare totală nu se poate face performanţă şi că trebuie să se înarmeze cu perseverenţă, multă putere de muncă şi foarte multă răbdare.
Ce-i place
Simona spune că îi place să danseze şi că, mai nou, s-a înscris la cursuri de salsa. Îi place să înoate, să asculte muzică şi să fie alături de prieteni. Simona spune că gătitul o relaxează.
Ce nu-i place
Simonei nu-i plac oamenii infatuaţi, nu suportă minciuna şi apreciază oamenii cu principii de viaţă solide.