Corpul J şi Poarta de Vest, din Cetatea Oradea, vor fi renovate cu bani de la Primărie

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Cetatea Oradea se află în plin proces de renovare, după ce Prămăria a câştigat un proiect de peste 20 de milionae de euro.  În prima parte, care are termen de finalizare în 2013 se investesc aproape 8 milioane de euro, dar cum în aceste lucrări nu era cuprins şi corpul J şi Poarta de Vest, Administraţia Imobiliară Oradea a cerut bani Primăriei, consilierii locali dându-şi acordul în cadrul şedinţei de vineri.  

Corpul J din incinta Cetăţii este o construcţie de tip cazemată, cu o suprafaţă utilă de 692,90 mp. Primele patru traveie, situate lângă Poarta de Vest au fost refăcute şi utilizate ca  birouri ale administraţiei cetăţii şi o sală multifuncţională.

"Acest corp nu este cuprins în niciun program de finanţare, dar necesită reabilitare, restaurare şi refuncţionalizare a spaţiilor existente, datorită faptului că majoritatea spaţiilor din corpul J se află în stadiu avansat de degradare", a precizat Mirela Macra, consilier în cadrul Biroului de Informare.

Poarta de Vest este principala poartă de acces în Cetate şi necesită, de asemenea, o restaurare amplă, o refacere a gangului, precum şi refacerea cotei iniţiale.

Având în vedere că membrii Consiliului Local au aprobat propunerea AIO, aceasta va demara lucrările de proiectare şi execuţie a reabilitării corpului J şi a Porţii de Vest.

Oradea



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite