Oradea: Portret/ Rebeca Cornea hrănește săracii din oraș

Oradea: Portret/ Rebeca Cornea hrănește săracii din oraș

Rebeca Cornea și un grup de mic de prieteni oferă o dată pe lună o masă caldă persoanelor fără adăpost, care dorm la Azilul de Noapte de pe strada Gutenberg.

I-a plăcut întotdeauna să-i ajute pe cei sărmani și pe cei care suferă. Așa și-a ales și profesia de asistentă medicală. „Voiam să-nțeleg și să ajut oamenii nu doar cu vorba. Când văd pe cineva că suferă, trebuie să fac ceva pentru a-i alina sau înlătura durerea”, spune ea. A lucrat la spitalul de copii și la maternitatea din Rădăuți până în 1987. Avea un frate plecat în Germania din 1980. Este convinsă că plecarea în Germania a fost o minune, așa cum a fost și excursia în Izrael, pe care a făcut-o în 1985. „Am fost zece luni în audiențe pentru excursia în Izrael. Dosarul de plecare în Germania al meu și fetei mai mari a fost aprobat în trei săptămâni”, povestește Rebeca Cornea. Este convinsă că toate au fost aranjate în providența lui Dumnezeu, de la întâmplări, la oameni, coincidențe sau refuzuri. Doi ani mai târziu, au venit în Germania, soțul și ceilalți doi copii.

Germania
Rebeca Cornea se consideră mai mult decât norocoasă, binecuvantată. În primul an, în Nuernberg, a îngrijit o familie de bătrâni. Alături de aceștia a învățat limba, iar anul următor, după echivalarea studiilor, a fost angajată la spitalul de copii din Nuernberg. S-a adaptat ușor. „Am stăpânit meseria din țară. Acolo m-am adaptat ușor după ce am deprins procedurile de lucru. În privința limbii, nimeni nu credea că am învățat-o într-n an”, povestește ea. I-a prins foarte bine și pentru că a întâlnit o comunitate de români, strânsă în jurul bisericii.

Inimă deschisă pentru sărmani
Rebeca Cornea și soțul ei au fost întotdeauna sensibili la oamenii cu probleme. Din pachetele trimise de fratele ei din Germania le făceau parte și celor mai nevoiași. „Uneori soțul meu trece cu ajutoare și în Rusia”, spune femeia. Odată stabiliți în Germania, casa lor a fost deschisă pentru românii care erau în trecere sau își căutau loc de muncă. „Ni s-a părut normal să facem asta. Noi am fost ajutați. Trebuie să ajutăm mai departe”, explică ea cu convingere.
După o încercare eșuată de a realiza un azil de bătrâni în Moldova, s-au stabilit în Oradea, aproape de Felix și de graniță. De doi ani, Rebeca Cornea și soțul ei pregătesc mâncare pentru persoanele care dorm la azilul de noapte al primărie. „Am aflat de azil de la o prietenă. Am mers cu ea și am ajutat-o. Apoi am continuat noi”, povestește Rebeca Cornea. Când îi vede atât de înfometați, îi pare rău că nu poate face mai mult pentru ei. Din 2008, îi mai ajută câteva familii din biserică, oferindu-le produse alimentare sau ajutor la gătit ori la servit mâncarea.

Profil:
Născută: 8 noiembrie 1954, Vicovu de Sus, Suceava
Studii: școala Sanitară postliceală, Botoșani
Familie: căsătorită, are trei copii și patru nepoți
Profesie: mic întreprinzător

Ce-i place:
„Îmi place să cânt. Cânt și când necăjită și când nu mai pot de bucurie”, spune Rebeca Cornea. Îi place să comunice cu oamenii și să-i ajute. „Îmi place foarte mult să gătesc, iar prin asta am putut ajuta mulți oameni”, spune ea zâmbind. Îi place să citească și nu adoarme înainte de a citi o carte sau o revistă. „Când eram mai tânără, făceam mult lucru de mână, mai ales tricoturi și macrame”, mai spune ea.
Ce nu-i place:
„Nu-mi place nicio formă de agresivitate, nici măcar în sport”, precizează Rebeca Cornea, mărturisind că nu se poate uita la un meci de box sau filme agresive. Nu-i place să vadă suferința sau oameni care se răzbună.

Ce-i place la Oradea:
„Oradea a devenit acasă pentru noi. Îmi place că este un oraș liniștit, aproape de graniță și de Băile Felix. Veneam des aici în concedii, înainte de a pleca în Germania”, spune Rebeca Cornea. Îi plac oamenii și și-a făcut prieteni. Îi place biserica la care merge și care este deschisă la proiecte sociale.

Ce nu-i place la Oradea:
„Cel mai rău mă deranjează mizeria. Containerele de gumoi ar trebui îngrădite măcar cu o plasă de sârmă ca să nu se împrăștie gunoaiele pe toată strada, chiar dacă mai scotocesc unii prin ele. Nu ar fi foarte scump”, spune Rebeca Cornea. Nu-i place că în România nu se face reciclare. „Am învățat în Germania să avem grijă de resurse și să dăm spre reciclare ce poate fi reutilizat”, mai spune ea.

Întrebări și răspunsuri:
- De ce v-ați reîntors în țară?
RC – Soțul meu se simțea mai bine în România și am hotărât să revenim.
- Câți oameni sunt la azil?
RC – Depinde de anotimp, iarna sunt mai mulți, vara mai puțini. În general sunt vreo 60.
- Îi ajutați doar cu mâncare?
RC – Acum ne gândim și la o altă formă de a-i ajuta. Vrem să-i ajutăm să nu mai fie dependenți de alții.
- S-a întâmplat să săriți vreo lună peste acest serviciu pentru ei?
RC – Da. Noi le ducem de mâncare în a patra sâmbătă din lună, de obicei ultima. Într-o lună cu cinci sâmbete, am mers duminica. Erau atât de înfometați că m-am speriat.