Oradea: Copiii de grădiniță plătesc pentru absențe

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Oradea: Copiii de grădiniță plătesc pentru absențe
Oradea: Copiii de grădiniță plătesc pentru absențe

Părinții care au copii la grădiniță sunt obligați de autorități să plătească hrana pentru minimum 15 zile, lunar, chiar dacă copiii lipsesc de la grădiniță.

Consilierii locali au decis în ultima ședință ca suma achitată de părinţi la grădiniță, pentru hrană, să cuprindă minim 15 zile în cadrul fiecărei luni calendaristice, respectiv 90 lei/lună. "S-a apreciat că un nivel de 90 lei este o sumă rezonabilă care să asigure pentru grădiniţe un nivel îmbunătăţit de hrană. Suma amintită mai sus nu poate fi folosită în alte scopuri, ea având destinaţia hrană”, se arată într-un comunicat al Primăriei Oradea.

6 lei pe zi pentru hrană

Măsură a fost luată pentru a "asigura un nivel constant de venituri, dar şi pentru a încuraja participarea zilnică a copiilor la procesul instructiv-educativ". Alocaţia de hrană a fost stabilită la 6 lei/zi/copil pentru copiii din grădiniţele cu program prelungit, dar nu mai puţin de 90 lei/lună (corespunzător a 15 zile). "Executivul local a pornit de la premisa că, în prezent, învăţământul preşcolar se confruntă cu un număr insuficient de locuri, cererile de înscriere fiind cu mult peste numărul de locuri existente, drept pentru care, în anul 2009 s-au luat măsuri pentru creşterea numărului de grupe şi dotarea acestora. În acelaşi timp, s-au executat reparaţii curente şi capitale pentru învăţământul preşcolar.

Încurajează participarea la grădiniță

Totodată, Primăria face eforturi pentru a asigura din surse proprii achitarea utilităţilor (energie termică, iluminat, combustibil), în vederea asigurarii condiţiilor optime pentru desfăşurarea activităţilor specifice unităţilor de învăţământ.
Cuantumul sumelor încasate este influenţat direct de numărul de zile în care copiii înscrişi la grădiniţele cu program prelungit sunt prezenţi, însă cheltuielile pentru prepararea hranei nu pot fi adaptate programului de prezenţă. În urma analizelor făcute, s-a constatat că frecvenţa copiilor la grădiniţe este de 10 zile/copil. Astfel, achitarea de către părinţi/susţinători legali a 6 lei/zi/copil pentru copiii din grădiniţele cu program prelungit, dar nu mai puţin de 90 lei/lună (corespunzător a 15 zile), s-a aprobat  pentru a asigura un nivel constant de venituri, pentru a încuraja participarea zilnică a copiilor la procesul instructiv-educativ, precum şi pentru creşterea calităţii hranei servite", este justificarea primăriei. 


 

Oradea



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite