Complex termal de 88 de milioane de lei, în loc de ştrand municipal, la Oradea

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Ştrandul municipal se transformă într-un complex de cinci stele, „pericol“ pentru acuapark-urile din Ungaria
Ştrandul municipal se transformă într-un complex de cinci stele, „pericol“ pentru acuapark-urile din Ungaria

Luni, la sediul Agenţiei de Dezvoltare Regională Nord-Vest, în localitatea Rădaia, judeţul Cluj, a fost semnat de către primarul Ilie Bolojan şi de către directorul agenţiei, Claudiu Coşier, contractul de finanţare „Dezvoltarea turismului de agrement prin crearea complexului Wellness termal Nymphaea Oradea". Pentru orădeni, acest lucru înseamnă că nu vor trebui să mai meargă în Băile Felix sau în Ungaria, pentru a se buc

Potrivit informaţiilor transmise de către biroul de presă al Primăriei Oradea, acest contract este finanţat în cadrul Programului Operaţional Regional 2007-2013, axa prioritară 5 - „Dezvoltarea durabilă şi promovarea turismului", Domeniul major de intervenţie 5.2 „Crearea, dezvoltarea, modernizarea infrastructurii de turism pentru valorificarea resurselor naturale şi creşterii calităţii serviciiilor turistice". Valoarea totală a proiectului este de peste 88 de milioane de lei. Lucrările vor începe în primăvara anului viitor şi vor dura doi ani.

Dotări de lux pe malul Crișului

Complexul Wellness Termal  va fi plasat în zona actualului Ștrand Municipal și va cuprinde și Bazinul Olimpic. Aqua-Parcul orădean înseamnă zonă de agrement pentru toate vârstele și va avea de la bazine cu valuri și jacuzzi, la spa, wellness și zone de sport. Complexul va fi împărțit în patru zone distincte, fiecare dintre ele gândite cu dotări de spa și agrement.

Complexul multifuncţional şi bazine acoperite

Prima zonă va avea două corpuri. Unul dintre ele este o clădire multifuncțională de două etaje în care orădenii vor avea parte de spa, fitness, bowling,  vestiare şi birouri.  Cel de-al doilea corp este destinat bazinelor acoperite, care vor fi împărțite în trei zone: Familie și Copii, Relaxare și zona de Aventură dotată cu 10 aqua tobogane.

 Bazine exterioare

Aqua Parcul va avea nu mai puțin de șase bazine exterioare. Astfel, orădenii vor putea face bai în ștrandul cu valuri care să le aducă aminte de mare, și se vor putea relaxa în bazin dotat cu jacuzzi. Adolescenții au parte de adrenalină în două bazine cu tobogane, iar sportivii vor avea bazin pentru înot și bazin pentru sărituri. Și cei mici vor avea parte de distracție într-un bazin împărțit pe două grupe de vârstă, de la 1 la 3 ani și de la 3 la 7 ani.

 Shopping estival

Gândit ca un centru care să atragă turiști din toate colțurile țării, parcul va fi dotat cu un complex comercial de 1.000 de metri pătrați. Vizitatorii vor putea cumpăra de la haine și accesori până la produse alimentare, sau se vor putea relaxa în fața unui cești de cafea.

Cascadă și stânci pentru cățărări

 Dincolo de amenajările acvatice, turiștii și orădenii vor fi îmbiați cu jocuri, terenuri de sport și perețide pentru cățărări. Atfel, vor fi pavilioane pentru șah, table și rummy, locuri de joacă pentru copii amenajate pe suport de nisip, teren de baschet dotat cu nocturnă, terenuri de volei, mese pentru tenis. Zona de alpinarium, amenajată pe zona de rocă, va conţine versanţi de diferite înălţimi şi niveluri de dificultate, dar și o cascadă care se varsă într-un pârâu artificial cu circuit închis. Nu în ultimul rând, va exista un lazy river, înconjurat de grădini, în care se poate înota.

Oradea



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite