Cluburi din centrul orașului în prag de suspendare din cauza sesizărilor vecinilor
0
Cluburile Mondo și Light sunt pe lista neagră a Poliției Comunitare. În urma sesizărilor repetate din partea cetațenilor, ambele localuri au fost amendate și s-a propus suspendarea activității pentru 30 de zile.
Orădenii care s-au obișnuit să-și petreacă timpul liber în localurile Mondo (strada Traian Moșoiu) și Light (Piața Unirii) ar putea avea o surpriză de proporții în zilele următoare. Asta pentru că ambele cluburi au intrat în atenția Poliției Comunitare și Direcției de Sănătate Publică (DSP), care le-ar putea întrerupe activitatea pentru aproape o lună. Primele controale au avut loc în zilele de cinci și șase decembrie și au fost generate de sesizările pe care cetățenii le-au făcut telefonic Poliției Comunitare.
Zgomot insuportabil
„Echipele trimise în control au descoperit ca nivelul de zgomot în imobilele învecinate clubul Mondo era de 41 de decibeli, între orele unu și două noaptea, în timp ce la imobilele învecinate clubului Light, sonometrul indica 34 de decibeli în jurul orei trei dimineața", spune Carmen Cherteș, purtător de cuvânt al Primăriei Oradea. În condițiile în care limita maximă admisă de lege este de 25 de decibeli, ambele cluburi au fost amendate cu suma de 500 de lei și a fost propusă suspendarea activității pentru 30 de zile. Poliția Comunitară avertizează patronii de localuri că vor continua controalele pentru a asigura normele de conviețuire civilizată în municipiu.